Miscari destepte la Targul de Telefonie de anul acesta. Care au fost marii castigatori de la Barcelona
Anul acesta peste 70.000 de vizitatori au trecut pragul Targului de Tehnologie de la Barcelona, reflectand astfel cererea globala uriasa pentru telefoanele inteligente. La nivel mondial, anul trecut s-au vandut aproape 720 milioane de smartphone-uri, potrivit Euronews. Scaderea tarifelor telefoanelor, precum si promovarea agresiva a marilor jucatori din industrie au dus la cresterea interesului din partea utilizatorilor.
Cine au fost marii castigatori ai targului de la Barcelona de anul acesta? Sa vedem producatorii care au tinut sa-si arate noutatile in materie de gadgeturi la cel mai mare eveniment de telefonie din lume, eveniment care a avut loc in perioada 25-28 februarie, in capitala Cataloniei.
Compania americana Microsoft si-a lansat la Mobile World Congress sistemul de operare Windows Phone 8, special destinat dispozitivelor mobile. „In momentul de fata, Windows Phone 8 este cel mai personalizat sistem de operare pentru mobile de pe piata. De exemplu, putem sa redimensionam, sa largim sau sa micsoram diversele pictograme ori animatii”, a declarat Stefania Duico, director de marketing al Windows Phone in Italia, citata de Euronews.
Producatorul finlandez Nokia si-a lansat noi modele de smartphone-uri din gama Lumia, la preturi mai scazute fata de primele telefoane scoase pe piata anul trecut. Nokia Lumia 720 ajunge sa fie comercializat pentru 250 euro, in vreme ce Lumia 520 costa 140 euro. Nokia mizeaza foarte mult pe camerele cu care noile smartphone-uri sunt dotate, ce contin numeroase efecte speciale.
Principalul concurent al Microsoft in batalia sistemelor de operare pe dispozitivele mobile este Android, program instalat pe aproximativ 70% dintre telefoanele din intreaga lume. Lider pe piata Android este Samsung, producatorul sud-coreean de electronice, care a vandut anul trecut cele mai multe smartphone-uri, depasind concurentul american Apple. Samsung a prezentat la Barcelona noua sa tableta, Galaxy Note 8.0., dispozitiv dotat cu foarte multe caracteristici specifice telefoanelor mobile. Asa numita „phableta” este mult mai mare decat anterioarele modele de tablete, mai rapida si mai „desteapta”, dupa cum au promovat-o producatorii sai.
„Poti trimite mesaje vocale, poti efectua apeluri audio si video, poti vedea oamenii cu care vorbesti si poti trimite si mesaje scrise in acelasi timp. Totodata, poti sublinia ceva de pe Internet, cu orice culoare doresti si multe alte lucruri”, a explicat Brittney Herman, coordonator de marketing in cadrul Samsung.
Compania japoneza Sony a lansat tableta Xperia Z, cu rezolutie full HD si grosime de doar 6,9 mm, ce cantareste doar 495 de grame. Potrivit celor de la Sony, tableta este rezistenta la apa, ba chiar poate sta intr-un mediul lichid pana la 30 minute. Asemenea noului produs lansat de Samsung, Xperia Z poate fi utilizata pentru apeluri audio.
Producatorul taiwanez HTC si-a prezentat noul telefon HTC One cu Android. Compania taiwaneza l-a promovat ca avand o claritate deosebita a sunetului si multe caracteristici multimedia, de genul transferul fisierelor audio, video si al jocurilor. Cea mai importanta facilitate o reprezinta camera foto, ultra-performanta pentru un telefon mobil.
LG a dezvaluit tot o „phableta”, Optimus G Pro, echipata cu ecram full HD si un procesor foarte rapid.