Vodafone, la un pas de a derula cea mai mare tranzactie din ultimii 13 ani. Vinde 45% din Verizon Wireless, pentru 130 miliarde dolari
Grupul britanic de telecomunicatii Vodafone a anuntat joi ca discuta cu Verizon Communications vanzarea participatiei de 45% pe care o detine la operatorul american Verizon Wireless. Surse apropiate spun ca valoarea tranzactiei se ridica undeva la 130 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Actiunile Vodafone sunt in urcare cu circa 9% joi dimineata pe bursa de la Londra, transmite Mediafax.
Verizon Communications negociaza cu mai multe banci credite de cate 10 miliarde de dolari, vizand atragerea a 60 miliarde de dolari prin imprumuturi pentru finantarea tranzactiei, au precizat sursele citate.
Vodafone a aratat, intr-un comunicat, ca nu exista nicio certitudine ca se va ajung la un acord.
Verizon Wireless este cel mai profitabil operator telecom din SUA, controlat in parteneriat de Verizon si Vodafone de mai bine de 10 ani, perioada in care grupul britanic a obtinut miliarde de dolari in contul dividendelor.
La un pret de 130 miliarde de dolari, tranzactia ar fi cea mai mare derulata de Vodafone din 2000, cand a fuzionat cu grupul german Mannesmann, intr-un acord evaluat la peste 150 miliarde de euro.
Verizon Communications detine 55% din Verizon Wireless si incearca de cativa ani sa obtina controlul integral asupra companiei, luand in calcul inclusiv o fuziune cu Vodafone, potrivit unor surse.