Veniturile Orange Romania au crescut cu 6,4% in T1, la 221 mil. euro
Veniturile Orange Romania au crescut cu 6,4% in in primele trei luni ale anului, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 221 milioane de euro, daca este exclus impactul masurilor de reglementare, dupa un avans de 4,5% inregistrat in ultimul trimestru din 2014.
La 31 martie 2015, Orange Romania avea 10,364 milioane clienti.
In primul trimestru al anului, traficul de internet pe mobil s-a dublat comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, pe masura intensificarii vanzarilor de tablete si smartphone-uri cu 60% și, respectiv, 50% fata de T1 al lui 2014.
Si in cazul vanzarilor de terminale 4G, trendul crescator s-a pastrat, in stransa legatura cu adoptarea internetului la viteze 4G.
In martie, consumul de internet la viteze 4G a crescut de 10 ori fata de aceeasi luna a anului trecut, inainte de extinderea masiva a retelei Orange 4G.
In primele trei luni ale anului, in reteaua Orange s-au inregistrat de 13 ori mai multi utilizatori ai acestui tip de servicii fata de perioada similara a lui 2014, respectiv 0,5 milioane de persoane. Din totalul acestora, 30% sunt in Bucuresti.
In prezent, Orange ofera acces la internet mobil la viteze 4G pentru 65% din populatia totala si 94% din populatia urbana a Romaniei.
Din ce in ce mai multi utilizatori de smartphone-uri ataseaza si dispozitive wearable pentru a-și monitoriza activitatea fizica, vanzarile acestora inregistrand o crestere de sase ori in primele trei luni ale lui 2015 fata de aceeasi perioada a anului 2014, potrivit Orange Romania.
La 31 martie 2015, serviciul Orange TV disponibil pentru toate tipurile de ecrane inregistra peste 190.000 de clienti, in crestere cu 21% fata de perioada similara a anului trecut.
"Interesul romanilor pentru cele mai noi tehnologii si servicii de ultima generatie este din ce in ce mai evident. Adoptia serviciilor de internet mobil la viteze 4G este in crestere, sustinuta de cea mai performanta retea, de gama diversificata de produse si servicii, printre care si serviciile de continut disponibile pe toate tipurile de ecrane. Strategia noastra, Essentials2020, pune in centru clientul si reafirma dorinta noastra de a-l conecta cu ceea ce este esential pentru el, prin intermediul unei experiente incomparabile", a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange Romania.
Orange este liderul pietei romanesti de telefonie mobila, dupa numarul de clienti si cifra de afaceri. Principalii concurenti ai companiei sunt Vodafone (Marea Britanie) si Cosmote, parte a grupului elen OTE, controlat de Deutsche Telekom si care mai detine in Romania compania Romtelecom.
La nivelul grupului Orange, veniturile si profitul au scazut in primul trimestru, dar ritmul declinului a incetinit datorita vanzarilor de noi modele iPhone. Veniturile grupului au scazut cu 1,3%, la 9,67 miliarde de euro, fata de aceeasi perioada a anului trecut, din cauza unui razboi al preturilor, din ultimii trei ani, pe principalele piete ale Orange in Europa.
Profitul Orange inainte de dobanzi, taxe, deprecierere si amortizare a coborat cu 3,3%, la 2,92 miliarde de euro.