Vanzarile de smartphone-uri vor creste in medie cu 10% anual pana in 2018. Telefoanele low-cost, la mare cautare
Vanzarile de smartphone-uri la nivel global vor creste in medie cu 10% anual pana in 2018, susutinute de cererea din tarile cu economii emergente, estimeaza compania britanica ARM Holdings, care dezvolta chipurile folosite de aproape toate telefoanele de pe piata.
Smartphone-urile ieftine, cu preturi mai mici de 150 de dolari, vor consemna in aceasta perioada cea mai rapida crestere medie anuala, de 17%, urmate de cele de 150-300 de dolari cu o rata de 14%.
Telefoanele cu preturi de peste 300 de dolari, printre care se numara si iPhone al Apple, vor inregistra un avans de doar 4%, a declarat pentru Reuters directorul general al ARM, Simon Segars.
"Aceste dispozitive low-cost vor avea un impact semnificativ asupra pietei. Exista in prezent smartphone-uri care se vand la 20-25 de dolari, ceea ce este fenomenal", a spus el.
Aproximativ 90% din smartphone-urile vandute in prezent sunt echipate cu chipuri dezvoltate cu tehnologie ARM.
Avansul puternic pe segmentul preturilor mici a condus in primul trimestru la o crestere mai slaba a profitului companiei comparativ cu asteptarile analistilor. ARM dezvolta procesoare si software, pentru care vinde ulterior licente producatorilor.
Firma de cercetare IDC estimeaza o crestere de 19,3% a pietei smartphone in acest an, urmand ca pana in 2018 ritmul sa incetineasca la 6,2%. In 2013, livrarile de smartphone-uri au crescut cu 39,2% si au depasit pentru prima data 1 miliard de unitati.