Profitul Samsung a scazut cu 31% in T1, la 5,4 miliarde dolari
Profitul operational al Samsung Electronics a coborat cu 31% in trimestrul 1, la 5,4 miliarde dolari (5.900 miliarde woni), declinul fiind sub asteptarile analisilor, intrucat cererea de cipuri si ecrane a compensat scaderea vanzarilor de smartphone-uri, potrivit primelor estimari ale grupului.
Analistii Bloomberg au estimat ca profitul operational al Samsung se va situa la 5.500 de miliarde de woni in primele trei luni din 2015.
In ultimul trimestru al anului trecut, profitul Samsung a scazut cu 37% fata de aceeasi perioada din 2013, in timp ce in T3 al anului trecut, grupul sud-coreean a inregistrat cea mai mare coborare a profitului operational din 2009 pana in prezent, respectiv de 60%.
Vanzarile au scazut cu 12% in primul trimestru din acest an, peste asteptarile analistilor, la 4,3 miliarde de dolari (4.700 de miliarde woni).
Economistii au anticipat ca veniturile din vanzari se vor situa la 50.000 miliarde de woni, relateaza Bloomberg.
Actiunile Samsung au coborat cu 0,5% pe bursa din Seul, in urma anuntarii rezultatelor financiare pentru primul trimestru.
Veniturile diviziei de semiconductoare au urcat la 11.000 miliarde de woni, profitul situandu-se la 2.700 de miliarde de woni, potrivit analistilor.
Samsung va produce procesorul principal al urmatorului model iPhone al Apple, dupa ce compania americana renuntase la serviciilor competitorului de pe piata smartphone-urilor in favoarea unui producator din Taiwan.
Compania sud-coreeana a vandut 81 de milioane de smartphone-uri in primele trei luni din 2015, in crestere cu 7% fata de ultimul trimestru din 2014, a estimat Daewoo Securities.
Samsung, cel mai mare producator de smartphone-uri din lume, si-a vazut amenintata pozitia de lider la finalul anului trecut, in conditiile in care vanzarile de Galaxy S5 au scazut, iar popularitatea produselor Apple si a altor branduri mai ieftine din China a crescut.
Apple a vandut un numar mai mare de smartphone-uri decat Samsung in ultimul trimestru al anului 2014, depasind compania sud-coreeana pentru prima oara din 2011, potrivit companiei de analiza a pietei Gartner. Apple a vandut in primul trimestru fiscal incheiat pe 27 decembrie 74,832 de milioane de smartphone-uri la nivel mondial, care i-au conferit o cota de piata de 20,4%, fata de 73,032 milioane de aparate comercializate de Samsung in aceeasi perioada, echivalente cu o cota de 19,9%.
La inceputul lunii martie, Samsung a prezentat doua noi modele de smartphone, S6 si S6 Edge, cu carcasa metalica si ecran extensibil si pe lateralele echipamentului, disponibile incepand cu luna aprilie, precum si un nou sistem de plati numit Samsung Pay, pentru a tine pasul Apple.