Perfecta pentru filme, dar greu de luat in calatorii. Super-tableta Panasonic cu diagonala de 50 cm
In timp ce Apple isi concentreaza eforturile in lansarea de mini tablete, pe care sa le poti tine intr-o singura mana, Panasonic a luat hotararea sa urmeze un drum diferit si sa lanseze o tableta-gigant, cu diagonala de 50 de centimetri.
Reprezentantii Panasonic cred ca inventia ar putea deveni un hit printre pasionatii de fotografie.
"Tableta incorporeaza caracteristicile presei scrise, pe care computerele sau tabletele deja existente nu le pot oferi, ca redare de inalta calitate, scris de mana natural. Are o greutate redusa si este subtire, pentru a fi usor de transportat", spun reprezentantii firmei.
Panelul care sta in spatele ecranului LCD are o rezolutie de tip 4K (adica 3840 x 2560, 9.83 milioane de pixeli) - ceea ce inseamna mai mult decat dublul rezolutiei "standard" Full HD (1920 x 1080). In plus, are o densitate de 230 de pixeli pe inch. Potrivit Panasonic, tableta poate sa afiseze formate A3 aproape in totalitate, fiind astfel ideala pentru a vizualiza ziare si reviste, dar si fotografii de aceeasi marime. La o greutate de 2,4 kilograme si cu o grosime de 10,8 mm este usor de transportat, sustine Panasonic. "Aceste caracteristici unice vor crea noi posibilitati de a folosi o tableta", au declarat reprezentantii Panasonic. Mega-gadget-ul va fi lansat oficial pe piata in acest an.
Vezi si alte gadgeturi de la CES 2013