Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Huawei
Compania chineză de telecomunicaţii Huawei a anunţat luni că nu intenţionează să-şi vândă brandurile sale premium de telefoane mobile inteligente, transmite Xinhua, preluată de Agerpres.
"Huawei a aflat că există zvonuri nefondate care circulă în privinţa posibilei vânzări a brandurilor de top de smartphone-uri. Aceste zvonuri nu au nicio valoare. Huawei nu are un astfel de plan", se arată într-un comunicat al gigantului chinez.
Compania şi-a reafirmat angajamentul faţă de afacerea sa de smartphone-uri, anunţând că va continua să livreze produse de top consumatorilor din întreaga lume.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Huawei a demarat discuţiile privind vânzarea mărcilor de smartphone P şi Mate, o tranzacţie care ar putea însemna o eventuală abandonare de către Huawei a producţiei de telefoane mobile inteligente premium.
Discuţiile dintre Huawei şi un consorţiu în fruntea căruia se află o firmă de investiţii controlată de Guvernul din Shanghai se derulează de mai multe luni, au precizat sursele. Huawei ar fi început să analizeze încă din luna septembrie a anului trecut posibilitatea de a vinde aceste mărci premium. Sursele nu au putut dezvălui la cât sunt evaluate cele două mărci de către Huawei.
Potrivit firmei de consultanţă IDC, în perioada cuprinsă între trimestrul al treilea din 2019 şi trimestrul al treilea din 2020, livrările de telefoane Huawei Mate şi Huawei seria P s-au cifrat la 39,7 miliarde de dolari.
Sursele au adăugat că Huawei nu a luat încă o decizie finală cu privire la vânzarea acestor mărci de telefoane premium, existând posibilitatea ca discuţiile să se încheie fără succes, în condiţiile în care compania încearcă să producă în China cipurile high-end Kirin care echipează smartphone-urile sale.
Sursele sunt de părere că posibila vânzare a mărcilor de smartphone-uri premium sugerează că Huawei nu se aşteaptă ca noua administraţie Biden să ridice restricţiile cu privire la lanţurile de aprovizionare ale companiei chineze, introduse de administraţia Trump în luna mai 2019.
Huawei, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri, a anunţat în luna noiembrie a anului trecut vânzarea brandului de telefoane Honor către un consorţiu de companii, în fruntea căruia se află o firmă susţinută de Guvernul din Shenzhen. Potrivit unor surse, valoarea acestei tranzacţii, care a fost una derulată în întregime în numerar, a fost de peste 100 miliarde de yuani (15,5 miliarde de dolari).
Huawei ar putea avea în vedere un obiectiv similar când vine vorba de vânzarea mărcilor sale de telefoane premium, susţin sursele, adăugând că planurile companiei chineze pentru principalele sale mărci de smartphone-uri sunt motivate de aprovizionarea insuficientă cu cipuri.
Sancţiunile adoptate de Washington au afectat accesul Huawei la componente hardware importante, precum cipurile, dar şi la programe software precum Google Mobile Services, dezvoltat de grupul Alphabet Inc.
Telefoanele din seriile P şi Mate sunt printre cele mai bine vândute modele pe piaţa de smartphone premium din China şi concurează cu telefoanele iPhone ale Apple, telefoanele din seriile Mi şi Mix ale Xiaomi Corp şi telefoanele din seria Find ale OPPO.
Firma de cercetare de piaţă Counterpoint susţine că mărcile P şi Mate au reprezentat aproape 40% din vânzările totale ale Huawei în trimestrul al treilea al anului trecut. Analiştii au remarcat deja livrări insuficiente de telefoane P40 şi Mate40 în ultima perioadă, din cauza lipsei de componente. "Ne aşteptăm la o scădere continuă a vânzărilor de telefoane din seriile P şi Mate pe parcursul primului trimestru din acest an", a declarat Flora Tang, analist la Counterpoint.
Huawei este cel mai mare producător mondial de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri, în funcţie de volum.
Mai multe despre:
#Huawei#smartphone
Pe acelasi subiect: