Apple a anuntat data cand va lansa noul iPhone
Apple a invitat jurnalistii la un eveniment care va avea loc in 9 septembrie, unde se asteapta ca va dezvalui o noua versiune a telefonului iPhone, precum si a televizorului Apple TV, transmite Reuters.
Ca de obicei, Apple nu a dat detalii cu privire la subiectul invitatiei, exceptand locul si ora de desfasurare, insa in mod traditional lanseaza o noua versiune de iPhone in septembrie.
Analistii sustin ca Apple va lansa iPhone 6S si 6S Plus, in conditiile in care traditional versiunile imbunatatite ale telefoanelor iPhone au denumirea "S".
Acestea ar urma sa aiba un procesor mai rapid, o camera capabila sa filmeze la inalta definitie (4K) si o noua tehnologie de ecran tactil, Force Touch.
In trimestru II din 2015, Apple si-a majorat cota pe piata smartphone pana la 14,6% de la 12,2% in perioada similara a anului trecut. In schimb, cota de piata a rivalului sud-coreean Samsung Electronics Co a scazut pana la 21,9% de la 26,2%, potrivit Gartner.