Publisherul revistei Penthouse a intrat in faliment
FriendFinder Networks, compania care editeaza editia americana a revistei pentu adulti Penthouse, a anuntat marti ca a cerut intrarea sub protectia legii falimentului, informeaza AFP.
Potrivit sursei citate, declansarea procedurii falimentului va permite companiei FriendFinder Networks sa ajunga la un acord cu creditorii sai pentru achitarea datoriilor in valoare de 300 de milioane de dolari, pe care publisherul Penthouse le are in prezent, transmite Mediafax.
Societatea FriendFinder Networks, care are sediul central in California, a inregistrat pierderi de 49,4 milioane de dolari anul trecut. Totodata, pierderile inregistrate de publisherul Penthouse in trimestrul trecut se ridica la 10,3 milioane de dolari.
Oficialii FriendFinder Networks au declarat ca au ajuns la un acord cu principalii creditori ai companiei, care ii va permite sa isi reduca datoriile, daca autoritatile americane vor aproba aceasta procedura.
"Activitatile noastre se vor desfasura ca de obicei pe parcursul acestor proceduri", a declarat Anthony Previte, proprietarul FriendFinder Networks.
Revista Penthouse a fost infiintata in anul 1965, in Marea Britanie, de Bob Guccione. Patru ani mai tarziu, a fost lansata in Statele Unite ale Americii.