Grupul german RTL a renuntat la toate cele sapte licente de televiziune detinute in Romania
Grupul german RTL a renuntat la toate cele sapte licente de televiziune detinute in Romania - RTL+, RTL II, Cool TV, FILM+2, FILM+, Reflektor si Series + -, potrivit unei informari transmise recent Consiliului National al Audiovizualului (CNA).
Grupul german RTL a anuntat la sfarsitul lunii noiembrie ca isi va muta la Luxemburg operatiunile TV din Ungaria, care includ mai multe televiziuni licentiate in Romania, intre care Cool TV, Film+, Film+2, RTL+ si Series+.
Aceasta decizie a RTL de reducere a costurilor pe piata maghiara a venit dupa adoptarea in Ungaria a controversatei taxe pe publicitate, dupa cum a informat recent presa internationala.
In acest context, grupul german RTL a decis sa renunte la toate cele sapte licente TV detinute in Romania, pentru televiziunile RTL+, RTL II, Cool TV, FILM+2, FILM+, Reflektor si Series +.
Asociatii societatii Cable Channels SA sunt: RTL Group Central & Eastern Europe GMBH (Germania) - 99,991% si RTL Group Deutschland GMBH (Germania) - 0,009%, potrivit site-ului CNA.
Toate aceste sapte televiziuni licentiate de grupul RTL in Romania, prin intermediul societatii Cable Channels SA, erau dedicate publicului maghiar din Ungaria si Romania.
Decizia grupului german RTL de a-si muta la Luxemburg operatiunile TV din Ungaria, intre care si aceste sapte televiziuni licentiate in Romania, a fost prezentata pe 27 noiembrie de broadbandtvnews.com.
"Reevaluand situatia economica nefavorabila din Ungaria, am decis sa facem portofoliul nostru de televiziuni prin cablu mai eficient din punct de vedere financiar si sa mutam operatiunile noastre TV la Luxemburg, unde avem o infrastructura si o echipa potrivite", a anuntat compania, intr-o declaratie acordata presei maghiare, citata de broadbandtvnews.com.
Astfel, managementul, productia de televiziune si emisia pentru televiziunile operate in Ungaria de RTL vor fi mutate la Luxemburg. insa, grupul german va continua sa opereze direct in Ungaria principala sa televiziune de pe aceasta piata, respectiv RTL Klub.
Potrivit broadbandtvnews.com, printre televiziunile prin cablu maghiare ale RTL, care vor fi afectate de aceasta decizie de la inceputul lui 2015, se numara Cool TV, Film+, Film+2, RTL+, Sorozat+ (Series+) si Muzsika TV.
Intrate in portofoliul RTL in 2011, toate aceste televiziuni cu exceptia Muzsika TV au functionat pe licente audiovizuale din Romania si sub jurisdictia autoritatii de reglementare in domeniul audiovizualului din Romania, respectiv a Consiliului National al Audiovizualului.
Din ianuarie, toate aceste televiziuni ar urma sa functioneze sub umbrela CLT-UFA, subsidiara din Luxemburg a RTL Group. Desi prin aceasta decizie RTL Group isi va reduce costurile in Ungaria, compania nu va putea sa evite si plata controversatei taxe pe publicitate, care a fost adoptata in aceasta vara de guvernul maghiar, conform broadbandtvnews.com.
Guvernul maghiar va creste, din ianuarie 2015, super-taxa pe publicitate, adoptata in aceasta vara, de la 40% la 50% in cazul companiilor de media ale caror venituri anuale din publicitate sunt mai mari de 65 de milioane de euro, in acest caz fiind vizat doar grupul german RTL, dupa cum a informat AFP in prima parte a lunii noiembrie.
"Taxa pentru societatile care realizeaza venituri de peste 20 de miliarde de forinti (65 de milioane de euro) din publicitate va creste de la 40% la 50%, incepand din ianuarie 2015", a anuntat, pe 12 noiembrie, Ministerul ungar al Economiei.
Cresterea acestei taxe de catre Guvernul condus de premierul conservator Viktor Orban vizeaza doar RTL Group, cel mai important grup european de media, care este prezent si pe piata din Ungaria.
RTL Group este singura companie de media din Ungaria care atinge acest prag financiar, de 65 de milioane de euro.
RTL Group a anuntat, in luna octombrie, ca a depus o plangere oficiala la Comisia Europeana impotriva controversatei taxe pe veniturile anuale din publicitate ale companiilor de media care a fost adoptata in aceasta vara de guvernul maghiar, dupa cum relata broadbandtvnews.com.
Mai multe despre:
#RTL#televiziune
Pe acelasi subiect: