Facebook anunţă lansarea în România a unui program de verificare independentă a informaţiei
Facebook
Facebook împreună cu AFP, un examinator al informaţiilor certificat prin Reţeaua Internaţională de Verificare a Faptelor, lansează în România programul de verificare independentă a informaţiei.
Astfel, atunci când un examinator al informaţiei evaluează o postare ca fiind falsă, Facebook o prezintă mai jos în News Feed, reducând în mod semnificativ distribuţia acesteia. Acest lucru împiedică răspândirea informaţiei false şi reduce numărul de oameni care o pot vedea.
Mai mult decât atât, paginilor şi domeniilor care distribuie în mod repetat ştiri false li se va reduce activitatea de distribuire şi li se va elimina capacitatea de a genera bani şi de a face publicitate. Iar atunci când o postare a fost marcată ca fiind falsă, Facebook avertizează persoanele care văd postarea sau încearcă să o distribuie.
"Suntem încântaţi să lansăm în România, alături de AFP, programul nostru de verificare independentă a informaţiei. Lupta împotriva ştirilor false este o responsabilitate pe care o luăm în serios, de aceea lucrăm constant la modalităţi de stopare a răspândirii dezinformării pe platforma noastră. AFP este partenerul nostru cheie pentru verificarea informaţiei, având jurnaliştii în teren în întreaga lume. Aşteptăm cu nerăbdare ca parteneriatul nostru să continue pe măsură ce ne extindem în România", a declarat Jakub Turowski, head of Public Policy pentru Polonia, Statele Baltice, România şi Bulgaria.
Acest program este în conformitate cu cadrul în trei părţi al Facebook pentru îmbunătăţirea calităţii şi autenticităţii postărilor din News Feed. Prin intermediul acestuia, Facebook elimină conturile şi conţinutul care încalcă Standardele de Comunitate sau politicile publicitare, reduce distribuirea de ştiri false şi conţinut inadecvat, cum ar fi clickbait, şi informează oamenii prin oferirea de mai multe informaţii despre postările pe care le văd.
"Lansarea programului de verificare independentă a informaţiei AFP survine la două luni din momentul în care am iniţiat verificarea digitală în limba germană. Aceasta subliniază angajamentul agenţiei de a contracara dezinformarea în mediul online şi validează încă odată expertiza noastră în domeniu. Odată cu lansarea programului în România, programul va cuprinde 18 limbi la nivel global, dintre care 15 ţări europene," a spus Christine Buhagiar, director regional pentru Europa la AFP.
Pe acelasi subiect: