Cotidianul german Bild introduce continut online cu plata
Bild, cel mai citit cotidian din Europa, introduce plata partiala pentru continuturile sale online din 11 iunie. Abonamentele pornesc de la 4,99 euro pe luna, iar cumparatorii versiunii tiparite vor primi coduri de acces, a anuntat grupul Axel Springer, care detine publicatia.
Site-ul Bild.de, pana in prezent gratuit, a fost vizitat in martie de 12,3 milioane de persoane. Din 11 iunie va introduce trei formule de abonament lunar - de 4,99 euro, 9,99 euro si 14,99 euro - pentru acces, pe Internet, tableta sau telefoane mobile, la anumite articole, fotografii, exclusivitati, interviuri etc. - o specialitate a publicatiei.
Cel mai scump abonament lunar va permite accesul la versiunea digitala completa si cupoane pentru achizitionarea versiunii tiparite. Abonamentele pot fi modificate lunar si rezilia cu sapte zile inainte de incheierea termenului.
Partea de site care ofera "informatiile pure" va ramane gratuita, potrivit reprezentantilor Axel Springer. Acest tip de formula cu plata partiala a fost adoptata de un numar din ce in ce mai mare de publicatii din Germania, care se tem ca pierd din ce in ce mai multi cititori pntru varianta tiparita.
Aceasta strategie se inscrie in planurile grupului Axel Springer, care detine si cotidianul Die Welt si numeroase reviste, de a atrage venituri mai mari din activitatile online.
Pe acelasi subiect: