Avocatura.com devine platformă de business, după o investiţie care depășește 110.000 euro
Internet, tableta
Platforma Avocatura.com a anunţat luni că devine platformă de business pentru avocaţi, în urma unei investiţii de peste 110.000 euro, iar aceştia vor putea, astfel, să acorde consultaţii video.
În prezent, platforma are în medie un trafic zilnic de 10.000 de vizitatori, din care aproximativ 5.000 sunt clienţi care caută informaţii despre avocaţi, potrivit companiei. Proiectul de realizare a noii platforme prin care se pot acorda consultaţii video şi a aplicaţiei de gestionare a activităţii profesionale a avocaţilor (mini CRM) a durat mai bine de un an.
”Am lucrat la aplicaţia video Avocatura.com, pornind de la o nevoie din piaţă, pentru că în era digitală în care ne aflăm atât clienţii, cât şi avocaţii vor să utilizeze tehnologia pentru a comunica şi a face economie de timp şi implicit de bani. Pe platforma noastră, avem deja înscrişi peste 300 de avocaţi care au în multe dintre cazuri profile profesionale cu informaţii detaliate despre ei şi recenzii primite de la alţi clienţi, precum şi testimoniale, ceea ce uşurează mult decizia utilizatorilor noştri de a colabora cu un avocat sau altul”, a declarat fondatorul Avocatura.com, Romeo Cosma.
El a mai spus că aplicaţia de consultaţii video este destinată în principal antreprenorilor şi angajaţilor din multinaţionale din Bucureşti şi din marile oraşe din ţară, dar şi românilor plecaţi în străinătate.
”Am decis să fim nu numai o platformă de informaţii pentru avocaţi, ci şi una de business şi să îi ajutăm pe aceştia să atragă noi clienţi din online şi să îşi crească veniturile prin acordarea de consultaţii video”, a mai spus Cosma.
Prin intermediul platformei, clienţii pot avea acces la informaţii detaliate despre avocaţi, despre profilurile şi specializările acestora, precum şi despre evenimentele importante din vieţile lor profesionale în aşa fel încât aceştia pot alege avocatul care li se potriveşte şi pot vede ratingul şi review-urile pe care alţi clienţi i le-au acordat.
Pe acelasi subiect: