Vacanta in Croatia. 13 faruri, batrane de peste 100 ani, transformate in hoteluri. Apartamentele costa intre 50 - 1000 de euro/noapte. VIDEO
Litoralul stancos al Croatiei are o noua atractie pentru turistii dornici sa fuga de viata cotidiana. 13 faruri batrane de peste o suta de ani au fost modernizate de o companie de turism si le pot oferi gazduire celor care vor liniste intr-un loc mirific. "Simti ca te apropii de natura", spun cei care au petrecut un sejur acolo.
Un far singuratic, inconjurat din toate partile de apa, este destinatia aleasa de Nicolo. Turistul italian a gasit in Croatia locul ideal pentru o vacanta departe de aglomeratia si zgomotul statiunilor turistice de pe malul marii.
Farul a fost botezat Porer, dupa numele insulitei pe care a fost ridicat, in urma cu mai bine de un secol si jumatate. Are 35 de metri inaltime, iar in interior au fost amenajate mai multe dormitoare, astfel incat pot fi cazate lejer opt persoane.
"Aici, te apropii de natura si este atat de frumos, incat nu mai ai nevoie de altceva", spune Giulia.
Insulita este atat de mica, incat poate fi strabatuta la pas in cateva minute. Au fost insa si cazuri in care turistii au descoperit fata mai putin frumoasa a unei astfel de vacante.
Jelica Panic, reprezentant companie de turism:
"O femeie ne-a sunat in miezul noptii si ne-a spus ca vrea sa o ducem urgent pe mal. Ne-am gandit ca s-a intamplat ceva grav sau ca are probleme de sanatate. De fapt, incepusera sa se certe, fiindca, fiind singuri, au avut timp sa vorbeasca despre relatia lor, iar el a simtit nevoia sa ii marturiseasca ei ca a inselat-o."
Apartamentele din far costa de la 50, pana la 1000 de euro pe noapte, in functie de numarul camerelor.