Udrea: Turismul romanesc a reusit sa iasa din criza. Ce spun agentiile de profil? VIDEO
Turismul romanesc a reusit sa iasa din criza, pentru ca, potrivit datelor INS, atat hotelurile, cat si agentiile de turism au inregistrat cresteri ale contributiei in PIB in fiecare din cele patru trimestre ale anului trecut, a declarat joi ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea.
"In ultimele raportari ale INS la capitolul servicii, contributia in PIB pentru 2010 la categoria turoperatori a avut o crestere de 14,9% in trimestrul unu, 8,2% in trimestrul al doilea, 24,1% in trimestrul al treilea si 37,2% in ultimul trimestru", a spus Udrea, intr-o conferinta de presa.
Ea a adaugat ca si la capitolul "hoteluri si restaurante" au fost inregistrate cresteri in fiecare trimestru al anului trecut.
"Sper ca aceasta crestere sa se consolideze si sa continue, si sa putem vorbi de relansarea acestui sector", a aratat ministrul.
10% din agentiile de turism romanesti au fost inchise
Vanzarile agentiilor de turism din Romania au scazut, in medie, cu 15% in 2010 fata de 2009, iar zeci de agentii de profil au fost inchise din cauza crizei economice, a declarat Corina Martin, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).
Corina Martin a dat ca exemplu scaderile de vanzari inregistrate pe litoralul romanesc, care concentreaza aproximativ 46 la suta din capacitatea de cazare a Romaniei.
In 2010, pe litoral s-au inregistrat scaderi ale vanzarilor cu 18 la suta fata de 2009, in conditiile in care si in anul 2009 se inregistrasera scaderi de 15 procente fata de anul anterior."Efectele crizei economice asupra turismului au fost chiar mai puternice in 2010. (…) Daca in anii trecuti romanii isi permiteau cate doua vacante, una vara, cealalta in perioada sarbatorilor de iarna, in 2010 multi romani au renuntat la a doua vacanta, iar unii nu si-au mai permis nici macar o vacanta pe an", a afirmat presedintele ANAT.
Corina Martin a mai spus, raspunzand unei intrebari, ca, potrivit estimarilor ANAT, aproximativ 10% din cele aproape 850 de agentii de turism membre ale asociatiei au fost inchise, anul trecut, din cauza crizei economice.
Aceasta a precizat ca, inainte de criza economica, se inchideau anual aproape 10 - 15 agentii de turism, insa apareau altele.
Presedintele ANAT a mai spus ca patronatul pe care il reprezinta a solicitat Ministerului Turismului sa investeasca un milion de euro pentru promovarea turismului romanesc, dupa modelul Germaniei, care a promovat in randul propriilor cetateni turismul intern in perioada de criza.Martin a mentionat ca propunerea ANAT in acest sens se afla in dezbatere la nivelul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Pe acelasi subiect: