Tot mai mulți români în Dubai. Numărul turiștilor care au vizitat Emiratul arab a crescut cu 24% la începutul anului. Cele mai populare atracții
Dubai
Numărul turiştilor români care au călătorit în Dubai a crescut, în primul trimestru din 2019, cu 24%, comparativ cu perioada similară din anul anterior, până la 29.670, relevă datele publicate joi de Departamentul de Turism şi Marketingul Comerţului din Dubai.
“Am observat o creştere a numărului de turişti din România. Iar aceasta este şi rezultatul abordării specifice legată de varietatea atracţiilor turistice şi experienţelor dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Evoluţia pe care o are Dubai joacă un rol important în atragerea de turişti”, susţine Issam Kazim, CEO Dubai's Corporation of Tourism & Commerce Marketing (DCTCM, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor centralizate, la finele anului 2018, numărul de turişti din România care au ajuns în Emirat a fost de 64.486, în creştere cu 19,7% faţă de anul 2017. În acelaşi timp, raportat la anul 2016, numărul românilor care au ales Dubaiul ca destinaţie de vacanţă/afaceri s-a ridicat la 51.316.
Printre cele mai populare atracţii din Emirat se află: Dubai Mall, cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa (828 de metri şi 164 de etaje), cel mai mare parc tematic acoperit din lume, IMG Worlds of Adventure (139.350 mp şi patru parcuri tematice: Motiongate Dubai, Bollywood Parks Dubai, Legoland Dubai şi Legoland Water Park, Dubai Parks & Resorts) şi La Mer si Al Seef.
De asemenea, în Dubai există 15 galerii de artă situate pe Bulevardul Alserkal, 2.000 de restaurante şi peste 2.500 de animale Dubai Safari.
În plus, în 2019, urmează să mai fie deschise: Dubai Arena - o arenă multifuncţională de ultimă generaţie care se întinde pe o suprafaţă de 46.000 mp, Muzeul viitorului - în care vor fi expuse cele mai mari inovaţii, prototipuri şi invenţii ale planetei, Madame Tussauds - faimosul muzeu al figurilor de ceară, Biblioteca Mohammed Bin Rashid - ce va conţine colecţii specializate ale celor mai recente şi distinse cărţi, Nakheel Mall - peste 418.000 mp destinaţi cumpărăturilor, preparatelor culinare şi divertismentului, Dubai Festival Plaza - cea mai nouă destinaţie dedicată cumpărăturilor din Jebel Ali, Deira Islands Night Souk - cea mai mare piaţă nocturnă din lume, cu 5.300 de magazine şi 96 de restaurante şi cafenele situate pe ţărmul insulelor Deira, Cityland Mall - proiect turistic inspirat de natură, cu o suprafa?ă de 205.000 metri pătraţi ce va dispune de 350 de magazine, 75 de restaurante şi cinematografe cu ecrane spectaculoase.
Pentru anul 2020, Dubaiul are în plan inaugurarea Complexului Floating Venice - un complex plutitor va cuprinde 414 cabine personalizate pe patru niveluri, precum şi primul spa subacvatic plutitor din lume, şi a Turnului Dinamic - zgârie-nori cu 80 de etaje care îşi vor schimba în mod constant forma în funcţie de modul în care locatarii vor alege să-şi rotească locuinţele. De altfel, Turnul Dinamic va fi primul zgârie-nori din lume alcătuit din etaje rotative separate ataşate de o coloană centrală, permiţând locatarilor să controleze viteza de rotaţie şi direcţia propriilor apartamente de lux.
La ora actuală, sunt disponibile două zboruri directe pe zi din România către Dubai, respectiv de pe aeroporturile din Bucureşti şi Cluj.
Pe acelasi subiect: