Franta, Trepail - un sat cu 400 de suflete, in care nu exista saracie. Localnicii au mentinut traditia si isi cultiva micile parcele de vie, asa cum o faceau strabunicii. Produsul lor se numeste sampanie si e celebru in toata lumea, iar familiile de aici nici nu se gandesc sa emigreze la oras.

Sampanie - vin nobil fara de care cultura occidentala nu poate concepe o petrecere. Numele este al regiunii Champagne din Franta, unde vinul care face sticlele sa bubuie a fost la inceput un accident local. In Evul Mediu, calugarii viticultori se speriau cand auzeau explozii in pivnitele lor de vinuri.

Frigul de peste iarna oprea fermentatia si o repornea primavara, iar dubla fermentatie crea in sticla dioxid de carbon si evident presiune.

Odata inteleasa chimia, localnicii n-au mai numit-o licoarea diavolului, ci Champagne.

Thierry, anticar si om de arta parizian, e un francez ca toti ceilalti - isi iubeste trecutul si scumpa licoare locala - cu istorie.

"Noi avem patriotismul placerii, al vinului bun, al iubirii romantice. Dar e adevarat ca nu avem rigoarea germanilor care construiesc masini mari si solide. Nu avem nici fantezia italienilor, care fac masini rosii, rapide si luxoase", spune francezul.

Domnul Moet si-a inceput afacerea prin 1750, cu Madame de Pompadur, ca intermediar la casa regala. Azi, regina Marii Britanii e clienta fidela. Considerata la aparitie vin "stricat", sampania e de sute de ani unul dintre cele mai puternice branduri mondiale.

Nimeni in lume nu poate folosi denumirea Sampanie in afara de producatorii locali, fiindca si-au protejat-o si uite asa, in Franta, un catun cu 400 de locuitori - cum e Trepail - poate fi bogat.

Domnul Petiau are 7 hectare de vie: "Noi avem in Champagne trei soiuri specifice pentru regiune: un strugure alb, numit Chardonnay şi doi struguri negri, Pinot Noir si Meunier".

Avem si noi si Chardonnay si Pinot Noir, in Romania:

"Da, dar va lipseste solul. Solul e cel mai important. Acesta e cel care da timbrul specific sampaniei", ne explica francezul.

Si ne mai lipseste ceva, savoir-faire-ul transmis din tata in fiu. Domnul a mostenit afacerea de la strabunici si a pastrat tehnicile traditionale: "Vedeti depunerea amestecata in lichid, care tulbura vinul. Aceasta depunere e formata in principal din drojdia aparuta in urma celei de-a doua fermentari in sticla".

Pentru o sampanie limpede, domnul agita sticlele:
1. In fiecare zi, cu un sfert de cerc.
2. Operatiunea are ca scop eliminarea depunerii, care va aluneca de-a lungul sticlei pana la dop. Si se va concentra aici, in capsula, dupa care va fi eliminata.

Sub casa, viticultorul pastreaza colectia personala in vechea hruba sapata de mana strabunicului: "Cred ca asta e din anii 30. Dar e o comoara secreta, e ceva personal".

Familia Petiau a planuit din timp viitorul afacerii traditionale: "Voi continua traditia. Imi doresc sa fac meseria asta de ceva vreme, de cand eram mic. Ma intereseaza".

Sunt mandri de satul lor, cu casele impunatoare, ridicate de viticultori. Vechile fatade sunt azi impodobite cu vitrine. Fiindca - desi nu e un sat touristic, tot mai multi straini apar in zona, sa cumpere direct de la taran. Biserica medievala n-au lasat-o in paragina ca sa-si faca alta noua. Scoala satului mai pastreaza moda veche doar la exterior:

Intr-un sat romanesc, din Gorj, o scoala asemanatoare se ruineaza. Pentru ca autoritatile au cheltuit bani pe una noua, mai urata. Un grup de arhitecti voluntari a inceput s-o restaureze, sperand ca localnicii se vor implica si ei ca sa-si salveze trecutul.

In Franta, in schimb, patrimoniul satesc e aparat de tarani si autoritati deopotriva.

Peisajele din regiunea Champagne au ajuns recent intr-un dosar pentru a fi declarate ca facand parte din patrimoniul imaterial al omenirii. Sampania este produsul omului, având la bază zona Champagne şi meşteşugul localnicilor. Iar sampania modifică şi influenţează peisajul.

Francezii din zona Champagnie isi portejeaza nu doar arhitectura rurala si produsele locale, ci pana si peisajul creat de-a lungul secolelor. La Trepaile nu se mai poate construi nimic nou.

Odata cu industrializarea agriculturii, satele frantuzesti au pierdut ce aveau mai de pret: micile ferme locale, cu hrana sanatoasa, pe care romanii le-au pastrat, nu din respect pentru traditie, ci de nevoie. Satul romanesc e inca viu, taranii de rand mai au cai, vite si pasari.

Domnul e suparat ca pe ulita lui frantuzeasca, mai trece cate un caine „needucat" si a pus la dispozitia stapanilor pungi pentru deseuri. Satul Trepail e mai degraba un oras in miniatura inconjurat de tractoare.

Domnul a vizitat Romania si o iubeste. Nu intelege de ce la noi, cartile de gastronomie frantuzeasca si sampania sunt pe toate drumurile, dar el, in Franta nu poate cumpara o carte de bucate romanesti, si nici tuica de Baia Mare. Ne cearta ca nu stim sa ne valorificam identitatea si se multumeste - deocamdata cu provizia de sampanie autentica a domnului Petiau, desi, abia asteapta ca la anul sa cionceasca un paharel de tuica intr-un sat viu din Romania.