Reguli mai dure pentru agentiile de turism
Targ de turism. Sursa foto: Mediafax
Agentiile de turism vor fi obligate sa achite integral asigurarea de insolventa, si nu in transe, iar politele de tip fransiza, prin care se acopera doar o parte din asigurare, vor fi eliminate, arata un proiect de ordin al Departamentului pentru IMM, Mediul de Afaceri si Turism, citat de Mediafax.
In prezent, legea permite ca agentiile de turism sa plateasca asigurarea de insolventa in rate si sa incheie polite de tip fransiza, prin care se acopera doar o parte din suma asigurata.
"In urma controalelor pe care le-am facut, am descoperit fel de fel de tertipuri ale agentiilor de turism. Spre exemplu, exista posibilitatea de plata in rate si multe agentii platesc doar prima rata, ca sa arate in cazul unui control ca au asigurare, iar apoi nu mai platesc celelalte transe, iar in cazul falimentului turistii nu sunt asigurati", a declarat agentiei Mediafax Razvan Filipescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT).
El spune ca nici asigurarile de tip fransiza nu ii avantajeaza pe turisti. "Daca agentia asigura o suma de 50.000 de dolari cu o fransiza de 80%, inseamna ca asiguratorul suporta doar 20% din pagube, adica 10.000 de dolari", a explicat Filipescu.
Potrivit oficialului ANT, peste 400 din cele aproape 3.000 de agentii de turism din tara au polite de tip fransiza.
"In proiectul de ordonanta propunem eliminarea fransizei si ca asigurarea sa se plateasca anticipat integral. Va creste astfel siguranta turistului in cazul in care agentia intra in insolventa. Speram ca proiectul sa fie aprobat cat mai repede, iar masurile sa poata fi aplicate in maxim o luna", a adaugat Filipescu.
Pe acelasi subiect: