Nicaragua a aprobat ruta canalului de 40 mld. dolari, care va lega oceanele Atlantic si Pacific. Va fi de trei ori mai mare decat Panama
O comisie formata din reprezentanti ai guvernului din Nicaragua, oameni de afaceri si academicieni a aprobat ruta unui canal navigabil, care ar trebui sa lege, dupa investitii de 40 de miliarde de dolari, oceanele Atlantic si Pacific, concurand astfel canalul Panama, potrivit Reuters.
Traseul canalului, cu o lungime de 172 mile (278 kilometri), intre varsarea raului Brito in Pacific si cea a raului Punto Gorda in Marea Caraibilor, a fost propus de directorii HK Nicaragua Canal Development Investment (HKND), cu sediul in Hong Kong.
Canalul va traversa lacul Nicaragua, cel mai mare din America Centrala, si va avea o latime variind intre 230 si 520 de metri, in timp ce adancimea va fi de 27,6 metri, a afirmat Dong Yunsong, unul dintre inginerii HKND.
Ruta avizata ar putea fi modificata in urma studiilor privind impactul social si cel asupra mediului, dar acestea ar trebui sa se incheie pe parcursul anului 2014, astfel incat sa permita inceperea lucrarilor in decembrie, a declarat Telemaco Talavera, unul dintre membrii comisiei.
Opozantii proiectului sunt ingrijorati de impactul canalului asupra lacului Nicaragua, o importanta sursa de apa dulce a tarii, precum si de efectul asupra comunitatilor sarace.
Lucrarile ar trebui finalizate in 2019, urmand sa fie dat in folosinta in 2020, a spus Talavera.
Canalul planuit de Nicaragua ar fi de peste trei ori mai lung decat Panama, de 48 de mile (77 de kilometri).
Grupul HKND, responsabil de proiect, este condus de avocatul chinez Wang Jing, sef si al compania Xinwei Telecom Enterprise Group.