Litoralul romanesc refuza All Inclusive. "Duce la obezitate, consum mare de alcool si risipa"
Sistemul all inclusive in hoteluri duce la obezitate, consum mare de alcool si risipa, a declarat presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, Mohammad Murad.
"Pentru ca sunt medic de profesie va pot spune ca sistemul all inclusive dauneaza grav sanatatii. El duce la obezitate, consum mare de alcool si risipa", a spus Murad, care detine mai multe hoteluri pe litoral si in Bucuresti, potrivit stirileprotv.ro
Si presedintele ANAT, Corina Martin, spune ca sistemul all inclusive nu este o solutie pentru litoralul romanesc, pentru ca turistii vor sa manance de fiecare data la restaurante diferite.
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Cristian Petrescu, a declarat saptamana trecuta, la targul de turism de la Berlin, ca hotelierii de pe litoral castiga mai mult din mancare daca nu vand pachete all inclusive, desi acest sistem le-ar aduce mai multi turisti.
"Parerea mea este ca pierd turisti si evident ca pierd, dar daca dansilor le convine sa tina hotelurile asa, fara all inclusive, si calculele lor releva ca merita asa, e afacerea dansilor. Cei care ar trebui sa ofere aceste pachete all inclusive au alte interese. Probabil ca nu sunt atat de rentabile pentru ei cum sunt mesele daca le vand separat", a spus ministrul.
El afirma ca hotelierii ar trebui sa inteleaga ca un profit mai mic de la mai multi oameni poate fi egal cu un profit mai mare de la mai putini turisti.