Cum pleaca turistul roman direct cu "suvenirul" din camera de hotel? VIDEO!
Dupa incasari slabe, la final de sezon estival, hotelierii mai fac un bilant care nu-i bucura deloc: cel al pagubelor. Toata vara au primit turisti care au plecat apoi cu "suveniruri" din camera.
Multi dintre turistii care au venit sa se distreze vara aceasta la mare au reusit si sa distruga instalatiile sanitare, sa strice aparatele de aer conditionat ori televizoarele sau sa sparga diverse obiecte decorative.
Altii au luat in geamantan, la plecare, diverse lucruri din camera. Astfel, un hotel cu 120 de camere si 3 stele din statiunea Mamaia a inregistrat pierderi de 10.000 de lei, reprezentand "amintirile" luate de turisti.
Receptionerii au incercat cat au putut sa stea cu ochii pe clienti, dar nici prea insistent, ca sa nu-i deranjeze pe cei de buna credinta!
De regula, cameristele sunt cele care descopera furturile. Cand intra "sa curete" dupa plecarea turistilor au parte de tot felul de surprize... neplacute.
In valiza cu care au venit in vacanta, turistii mai pun, la plecare, si halate de baie, umerase, pahare, becuri sau obiecte decorative.
Desi hotelierii au datele celor pe care i-au cazat, ei spun ca doar in 10% la din cazuri reusesc sa isi recupereze paguba. Scuza celor mai multi este ca au facut o confuzie. Aceleasi probleme apar frecvent si in statiunile de la munte.
Numai in cazul in care distrugerile sau pierderile sunt foarte mari hotelieri depun plangere la Politie, iar vinovatul primeste, de regula, cel mult...o amenda.