Castelul Peles, pe placul francezilor. Le Figaro: “Este spectaculos. Arhitectura complicata l-ar fi putut inspira pe Walt Disney"
Publicatia Le Figaro apreciaza ca Pelesul este un loc "spectaculos", intr-un material dedicat vechilor resedinte regale care sunt deschise publicului si care reunesc domenii din Marea Britanie, Portugalia si Ungaria, scrie Mediafax.
"In zona rurala a Romaniei, in inima statiunii montane Sinaia, care era un loc ultra-chic in secolul XIX, Castelul Peles a fost, pana in 1947, resedinta ultimului rege al Romaniei, Mihai I", scrie Le Figaro, in sectiunea dedicata domeniului si denumita "Acasa la regele Ferdinand".
Le Figaro aminteste de "Ferdinand I, din familia Hohenzollern si de sotia sa, Elisabeth de Wied, cunoscuta drept Carmen Sylva (poeta premiata de Academia Franceza), care a ridicat acest castel in 1877, capodopera a stilului «trubadur», a carui arhitectura complicata l-ar fi putut inspira pe Walt Disney".
"Interiorul nu dezamageste. Realizat in lemn negru, plin de fantezie, este o minune de complexitate a stilului deco, cu marca stilului german de final de secol XIX. Scarile cu decoratiuni sculptate si piesele de mobilier te lasa fara cuvinte. Vizitatorii pot vedea vechile apartamente private ale familiei regale, pe care dictatorul Ceausescu le folosea pentru vizitele sefilor de stat straini. Privelistea din jur este superba, cu paduri de brad, preerie, numai bune pentru plimbari bucolice", mai scrie publicatia.
Punctul forte al Pelesului, potrivit Le Figaro, este spectaculozitatea cladirii si a zonei in care este plasata. Punctul slab este faptul ca in imprejurimi exista putine locuri unde s-ar putea caza turistii.
Alaturi de Castelul Peles, mentionate de cotidianul francez sunt alte patru resedinte regale puse la dispozitia vizitatorilor - palatul baroc din Gödolö (Ungaria), locul preferat de vacanta al imparatesei Elisabeth a Austriei, Osbourne House, in Insula Wight, o oaza de liniste pentru regina Victoria, Castelul de la Miramar, in Italia, ridicat la ordinele lui Maximilian de Habsburg si Castelul La Pena din Sintra (Portugalia).
Muzeul National Peles din Sinaia este una dintre cele mai vizitate institutii muzeale din Romania. In 2012, Muzeul National Peles s-a regasit in planurile culturale ale turistilor, institutia muzeala atragand un numar de 285.520 de vizitatori.
Pe acelasi subiect: