Basescu: "Cu tocuri inalte, cu pantaloni stramti, Elena Udrea a avut cea mai buna rata de absorbtie a fondurilor europene" VIDEO
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la PRO TV, ca Elena Udrea, "cum era ea, cu tocuri inalte, cu pantaloni stramti", a avut cea mai buna rata de absorbtie a fondurilor europene.
"Vad ca e tinta obisnuita Elena Udrea, dar vreau sa va spun ca a avut cea mai buna absorbtie", a spus presedintele Traian Basescu.
El a adaugat ca le doreste tuturor noilor ministri sa aiba o rata de absorbtie a fondurilor europene ca aceea a Ministerului Dezvoltarii din vremea Elenei Udrea.
"Ne place, nu ne place, cum era ea, cu tocuri inalte, cu pantaloni stramti, a avut cea mai buna absorbtie a fondurilor europene. Imi doresc sa ajunga si noii ministri la rata de absorbtie a Ministerului Devoltarii", a adaugat presedintele.
"Pe mine ma revolta ca dormim in birourile in care ar trebui sa miscam proiectele. Sunt miliarde de euro gratuite, destinate statului roman. Eu mi-am asumat politic ceea ce ar trebui facut intr-o perioada de criza", a sustinut Basescu.
Ce ar trebui sa faca un premier ca sa-l consideram "un premier perfect"? "In primul rand sa absoarba cele 6 miliarde de euro de la UE anul acesta, atunci vom spune ca am avut un premier perfect. Este cel mai important criteriu, nu numai pentru primul-ministru, ci pentru fiecare ministru in parte", a raspuns seful statului.
Seful statului a raspuns in direct, de la Palatul Cotroceni, intrebarilor lui Cristian Leonte, Cristian Hostiuc si Claudiu Pandaru, in cadrul emisiunii "Dupa 20 de ani", difuzata la Pro TV.