Campioni la evaziune! Romania colecteaza cele mai scazute venituri fiscale din UE
Veniturile din taxe colectate la bugetul de stat in Romania sunt cele mai scazute din Uniunea Europeana ca procent din PIB, reprezentand 28% din productia interna in 2008, in timp ce media UE se apropie de 40%, potrivit unui raport al Eurostat, citat de Mediafax.
Desi Romania nu are cele mai reduse rate implicite de taxare, veniturile colectate din taxe sunt cele mai mici din UE ca procent din PIB.
Astfel, Romania avea in 2008, anul la care se raporteaza studiul Eurostat, o rata implicita de taxare de 29,5% asupra muncii (34,2% media UE), respectiv 17,7% asupra consumului (21,5% in UE), niveluri mai mici fiind inregistrate in mai multe state membre, care au reusit insa sa stranga mai multe venituri fiscale la buget.
Marea Britanie, care practica o rata impicita de taxare de 26,1% pe munca si 17,6% pe consum, a adunat venituri din taxe reprezentand 37,3% din PIB.
Danemarca si Suedia colecteaza cele mai mari venituri fiscale raportat la PIB, de 48,2%, respectiv 47,1% din productia interna, cu rate de taxare mai ridicate.
Veniturile din taxe colectate in Bulgaria sunt echivalente cu 33,3% din PIB-ul tarii, nivelul plasandu-se la 36,1% in Cehia, 40,4% in Ungaria sau 34,3% in Polonia. Guvernul din Grecia a colectat in 2008 taxe reprezentand 32,6% din PIB.
Pe acelasi subiect: