Averile la control! Tot ce nu poti justifica va fi impozitat in plus! VIDEO
Cine nu-si poate justifica averea ar face bine sa stranga bani pentru Fisc, anunta oficialii. Ministerul de Finante vrea sa impoziteze diferenta dintre valoarea proprietatilor si veniturile declarate de fiecare roman. Inspectorii ii au in vedere si pe interpretii de manele, banuiti ca ar castiga mai multi bani decat cei pentru care platesc dari la stat.
Ministrul Finantelor, Sebastian Vldeascu, a declarat, intr-un interviu pentru Pro TV, ca scopul acestei legi este acela de a impozita si averile pentru care nu se platesc bani la Fisc si nu va verifica si modul in care a fost dobandita acea avere.
“Averile vizibile sunt cele care se vad si nu sunt justificate de o activitate la fel de vizibila si care sa fi fost taxata. Aici ne referim la persoane fizice care au averi consistente, nu intram in modul de dobandire a averii. Nu este problema acestei legi modul de dobandire, nu este o lege penala. Este problema altor institutii daca persoana respective are vreo conexiune cu zona ilegalitatii”, a explicat Vladescu.
Seful de la Finante a precizat ca legea va urmari ca averile sa fie impozitate in integralitate.
“Va exista un sistem de determinare a valorii respectivei averi, sunt fisele fiscale care dovedesc ca au o anumita avere. De exemplu, am venituri de un milion de euro si am avut in ultimii 10 ani venituri de 100.000 de euro pe an din care am pus in avere atata si s-au platit taxe si impozite. Daca exista o diferenta, singura penalitate este obligatia platii impozitului aferent diferentei intre valoarea pentru care s-au platit taxe si cea pentru care nu s-au platit”, a spus ministrul Finantelor.
Potrivit lui Vladescu, sintagma “avere” cuprinde atat bunurile mobile, cat si pe cele imobile, dar a recunoscut insa ca, de exemplu, in cazul in care cineva cumpara lingouri de aur si le tine ascunse, acestea vor fi mai greu de pus la socoteala.
“O avere imobila o identifici, o vezi, o casa mare, un numar mare de masini. Dar daca cineva are zece lingouri de aur si le tine intr-un seif si nu le vede nimeni, e greu sa-i spui avere vizibila”, a mai spus ministrul.
Vladescu a mentionat ca, in acest moment, la Ministerul Finantelor, se are in vedere si impozitarea donatiilor si a mosternirilor, dar acest lucru se va face separat, pentru ca trebuie modificat Codul Fiscal in acest sens.
“Impozitarea donatiilor si a mostenirilor va trebui reglata si in Romania si este in discutie in acest moment in Ministerul Finantelor. Va fi o abordare separata, pentru ca in Codul Fiscal, in momentul de fata, donatiile nu se taxeaza, iar mostenirile dupa o perioada de doi ani, deci exista o zona care, in context european, in Romania este diferita”, a adaugat ministrul.
Guvernul s-a angajat in negocierile cu FMI ca va elabora un act normativ pentru impozitarea averilor mari si va extinde criteriile de definire a venitului impozabil, astfel incat sa fie taxate toate castigurile provenind din surse pentru care nu sunt acceptate scutiri.
Pe acelasi subiect: