Franta si Germania propun un registru unic european cu muncitorii detasati in UE, pentru a elimina fraudele
Angajati, birou, job
Ministrii Muncii din Franta si Germania sustin infiintarea unei baze de date unice la nivel european in care sa fie inscrisi toti muncitorii detasati, in ideea de a lupta impotriva fraudelor, transmite AFP, preluata de Agerpres.
"Vom face aceasta solicitare cu ocazia Consiliului european al ministrilor Muncii", care va avea loc la inceputul lunii decembrie, a precizat ministrul Muncii din Franta, Myriam El Khomri, la finalul unei reuniuni cu omologul sau german, Andrea Nahles.
"Vom incepe la nivel bilateral si speram ca ulterior vom extinde aceasta cooperare la intreaga Uniune Europeana", a adaugat oficialul german care si-a exprimat dorinta de a avansa cat mai rapid posibil, fara a astepta calendarul european.
Veniti in principal din Europa Centrala si de Est pentru a munci in Franta, Germania sau Belgia, acesti salariati detasati beneficiaza teoretic de cele mai avantajoase prevederi ale legislatiei muncii din tara gazda (salariul minim, conditii de munca etc.), dar continua sa plateasca cotizatiile sociale in tara lor de origine.
Sistemul, reglementat de o directiva din 1996, face obiectul unor numeroase deturnari: ne-declarare, remuneratii mai mici decat salariul minim, depasirea prevederilor privind durata maxima a programului de munca, conditii de cazare nedemne.
In luna martie a acestui an, Comisia Europeana a prezentat un proiect de revizuire a directivei din 1996, in ideea de a alinia prevederile care se aplica muncitorilor detasati cu cele ale muncitorilor locali si a limita la doi ani misiunea lor peste hotare. In schimb, muncitorii detasati vor fi inclusi in continuare in sistemul de securitate sociala din tara lor de origine.
Cu toate acestea, 11 tari europene, dintre care 10 din Europa de Est, blocheaza pentru moment acest proces.
"Cred ca este posibil sa fragmentam putin blocul celor 11 tari care au demarat o procedura de tip cartonas galben impotriva initiativei Comisiei", a apreciat luni ministrul Muncii din Franta, Myriam El Khomri, care in urmatoarele doua luni vrea sa faca lobby pentru initiativa sa.
Potrivit cifrelor prezentate de Comisia Europeana, in 2014 existau peste 1,9 milioane muncitori detasati la nivelul Uniunii Europene, adica 0,7% din populatia activa. In plus, numarul muncitorilor detasati a crescut cu 44% intre 2010 si 2014.
Mai multe despre:
#munca in strainatate#muncitori detasati
Pe acelasi subiect: