Cetatenii UE din Regatul Unit sunt mai bine calificati decat britanicii, muncesc mai mult si sunt platiti mai prost. Ce spun angajatorii despre romani
Marea Britanie, Brexit, imigratie
Unul dintre cele mai spinoase subiecte care se afla in centrul negocierilor dintre Marea Britanie si UE pentru Brexit este acela al drepturilor cetatenilor UE din Regat si al celor britanici care locuiesc si lucreaza in statele comunitare.
Executivul de la Londra nu a decis ce model sa adopte dupa renuntarea la regula liberei circulatii in UE, dar a promis ca cei inteligenti si performanti vor fi in continuare atrasi in Marea Britanie. Guvernul si-a stabilit, insa, ca obiectiv reducerea migratiei nete anuale, de la nivelul actual de 273.000 de persoane la sub 100.000.
Potrivit Oficiului National de Statistica de la Londra, in Marea Britanie lucreaza 2,2 milioane de cetateni veniti din tarile membre UE, cei mai multi activand in retail, industria ospitalitatii si in sectorul sanatatii.
Astfel, cetatenii UE reprezinta 7% din totalul fortei de munca din Marea Britanie si, de cele mai multe ori, sunt mai bine educati pentru posturile pe care le ocupa decat cetatenii britanici, mai releva statisaticile oficiale.
De asemenea, exista si o diferenta intre muncitorii veniti din vestul Europei si cei din est, ultimii fiind dispusi sa munceasca mai multe ore si sa fie platiti mai putin decat colegii britanici.
Negocierile pentru Brexit au creat incertitudine in ceea ce priveste drepturile si stattului cetatenilor UE care se afla deja in Regat, dar si dificultati pentru industiile in care activeaza cei mai multi dintre ei.
“Datele prezentate astazi arata impactul semnificativ pe care migratia internationala o are asupra pietei muncii din Marea Britanie. Este extrem de importanta in special in vanzari si retail, in industria ospitaliera, administratie publica si sectorul sanatati, domenii in care lucreaza aproximativ 1,5 milioane de imigranti din tarile UE”, a declarat Anna Bodey, analist pe migratia in cadrul Oficiului de Statistica britanic.
Miercuri, Camera de Comert Britanica a dat publicitatii un sondaj la care au participat 7.300 de companii din industria manufacturii si din sectorul serviciilor care releva ca firmele au deja mari probleme in a recruta angajati, pe fondul incertitudinilor create de Brexit.
Doua treimi din firmele de manufactura spun ca nu gasesc angajatii de care au nevoie, in timp ce 58% din cele care activeaza in servicii sustin acelasi lucru.
Romanii si bulgarii muncesc mult pe bani putini si sunt supracalificati pentru joburile pe care le au
“Migrantii din Bulgaria si Romania sunt dispusi sa lucreze mai multe ore si sa castige mai putin decat ceilalti, in special pentru ca lucreaza ca muncitori necalificati. In acelasi timp, cei mai multi dintre migrantii din tarile membre UE sunt supracalificati pentru joburile pe care le au”, a mai spus Bodey.
Comparativ cu o medie nationala a castigului de 11,3 lire pe ora, muncitorii proveniti din 14 state ale UE, intre care Germania, Italia si Franta, castiga mai mult (12,59 lire), in timp ce cei din Europa de Est sunt platiti cel mai putin, cu 8,33 lire pe ora.
Cea mai mare rata de ocupare a fost de 83%, in randul muncitorilor din opt state din Europa Centrala si de Est care au aderat la UE in 2004, precum si din Romania si Bulgaria, in timp ce rata de ocupare pentru lucratorii non-UE a fost de 62%. Biroul de statistica a explicat aceasta situatie prin faptul ca multe persoane venite din afara UE se afla in Marea Britanie la studii.
Potrivit unei estimari a New Economics Foundation, daca fiecare imigrant din regat nu ar mai munci o zi, economia Marea Britanii ar suferi pierderi de 328 de milioane de lire sterline, adica 4% din PIB.
Observatorul pentru Migratie a atras atentia ca unele sectoare de activitate ar avea probleme relae, daca cetatenii UE nu vor mai avea liber la munca in Marea Britanie. Circa 31% din personalul de curatenie, 30% din angajatii din industria alimentara si a restaurantelor si 26% dintre angajatii din sanatate sunt nascuti in strainatate.
In luna februarie, angajatorii din Marea Britanie atrageau atentia ca muncitorii din alte state membre UE s-au gandit sa paraseasca firmele lor sau chiar sa plece din Marea Britanie in 2017, dupa votul de anul trecut in favoarea Brexit.
Potrivit companiei de resurse umane Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD), cele mai recente date oficiale arata ca angajatorii care se bazeaza foarte mult pe muncitorii migranti din UE au probleme in a acoperi locurile de munca vacante: firmele din retail si vanzarile engros, productie, sanatate, turism si servicii alimentare fiind responsabile pentru 45% din locurile de munca vacante la finele lui 2016.
Semne privind deficitul de muncitori imigranti au aparut anul trecut in sectorul agricol din Marea Britanie, imediat dupa referendumul din luna iunie din cauza ca deprecierea lirei sterline a facut tara o destinatie mai putin atractiva.
Premierul britanic Theresa May, care a activat Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona pe 29 martie, declansand astfel oficial discutiile pentru Brexit, a spus ca Regatul Unit va iesi de pe piata unica a UE si ca va discuta, in schimb, despre un acord de liber schimb cu blocul comunitar.
Pe acelasi subiect: