Meserii pentru care nu se mai gasesc specialisti pe piata muncii. De ce prefera tinerii sa stea in somaj, desi firmele ofera salarii de pana la 2.700 lei
Piata muncii din Romania duce lipsa de oameni calificati pentru ca liceenii nu mai vor sa fie instalatori sau mecanici auto. La Arad, de pilda, o fabrica nu gaseste sudori si lacatusi, desi le ofera salarii de pana la 2.700 de lei.
Tinerii au strambat din nas, cand au aflat de aceste posturi pentru ca isi doresc o slujba cat mai bine platita in strainatate. Pana atunci, prefera somajul.
Uzina de vagoane de marfa din Arad are disponibile 570 de locuri de munca insa, de la inceputul anului, s-au ocupat doar 350. Conducerea a hotarat sa ofere si cursuri de calificare, timp in care oamenii sunt platiti, apoi, la angajare, primesc intre 1.300 si 2.700 de lei pe luna, bonuri de masa si o prima de vacanta. Dar tot nu au aparut doritori.
"Pe piata nu se mai gasesc muncitori calificati, nimeni nu mai califica. Pentru noi e o problema, saptamana trecuta au plecat 13 angajati. Incep sa plece afara. Salariile nu se compara, primesc peste 1.000 euro", explica Marinela Vinesar - directorul de resurse umane al companiei.
Insa foarte putini tineri mai sunt acum intersati de aceasta meserie. Pentru posturi au aplicat tot cei calificati inainte de 1989.
"AJOFM Arad are in oferta 27 de sudori si 97 de lacatusi care isi cauta de lucru. Dar unii au peste 50 de ani, sau chiar peste 60. Au sudat la viata lor numai biciclete si garduri. Acolo, sudura trebuie sa tina cat tine vagonul", explica Marinel Hentes, director AJOFM Arad.
Claudiu are 38 de ani si e somer din 2009. A lucrat multi ani la o schela de petrol, dar in urma restructurarilor a ramas fara loc de munca. Asa ca vrea sa se angajeze ca sudor.
In tot acest timp, tinerii vor o facultate si o slujba bine platita in strainatate. Un vis care, pentru multi, se termina cu o lunga perioada de somaj.
"As vrea sa merg la facultate, tot pe domeniul meu, de masini, si apoi sa plec in strainatate", spune Dragos Stan - elev clasa a XII-a.
In Arad rata somajului se apropie de patru la suta.
Pe acelasi subiect: