S-a gasit solutia pentru criza financiara: ar trebui sa iesim la pensie la 80 de ani
Criza datoriilor de stat din zona euro demonstreaza ca guvernele din intreaga lume trebuie sa accepte ca populatia trebuie sa munceasca mai mult, pe masura ce durata medie de viata creste, iar varstele de pensionare vor urca spre 70-80 de ani, este de parere directorul general al AIG, Robert Benmosche.
"Varstele de pensionare vor trebui sa urce spre 70, 80 de ani. Astfel, pensiile si serviciile medicale se vor incadra in buget. Lumea va munci mai mult, ridicand povara de pe tineret", crede Benmosche (68 de ani), citat de Bloomberg.
Presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, i-a criticat la sfarsitul saptamanii trecute pe liderii europeni pentru ca nu au luat masurile necesare solutionarii crizei datoriilor de st at.
Benmosche crede ca iesirea Greciei din zona euro ar fi un dezastru pentru tara, iar Europa trebuie sa impiedice acest scenariu.
Grecii trebuie sa inteleaga ca nu exista o iesire usoara din aceasta situatie, iar guvernul trebuie sa-i convinga sa munceasca mai mult, a spus seful AIG, cea mai mare companie de asigurari din lume pana in 2008, cand a fost salvata de la colaps de guvernul american.
"Daca nu, daca revin la propria moneda, cred ca se vor confrunta cu o inflatie uriasa, devastatoare pentru cei cu venituri fixe", a adaugat el.