Somajul macina Europa. Numarul celor fara loc de munca a depasit 24 de milioane. Principalele “vinovate”: Spania si Grecia VIDEO
Este cel mai mare nivel din 1999 incoace, an in care a fost introdusa moneda unica. Putini se asteptau la un procent atat de mare de someri, asa ca raportul va genera ingrijorari serioase in ceea ce priveste evolutia economiei din Uniune. Vinovate pentru rata uriasa a somajului sunt, in special, Spania si Grecia.
4,7 milioane de iberici sunt dependenti de ajutorul de la stat, iar asta inseamna ca procentul celor care nu lucreaza se apropie de 23%.
Prin urmare, analistii se asteapta ca executivul de la Madrid sa anunte in curand ca economia a intrat, din nou, in recesiune. In plus, previziunile arata ca rata somajului va atinge 24,3% anul acesta, o veste cum nu se poate mai proasta inclusiv pentru romanii de acolo.
Disperati ca nu se pot angaja niciunde, tinerii aleg sa plece din tara, alegand in special Germania. Daca in Spania costul platit de angajator pentru fiecare salariat a crescut cu 24% in ultimii ani, situatia in cazul nemtilor e exact pe dos. Asa ca acum e mai ieftin sa angajezi in Germania decat in Spania.
Cifrele din Grecia sunt ceva mai mici, dar nu cu mult. In decembrie, cand a fost facuta publica ultima analiza, 19,9% din populatie nu avea un loc de munca, afectati fiind in special cei mai tineri de 25 de ani.
Pe acelasi subiect: