Romania bate marile tari europene la numarul de angajati la stat
Peste 140.000 de bugetari vor fi concediati pana la sfarsitul anului. Aceasta, pe langa taierea cu 25% a fondului de salarii in sistemul public, este una dintre masurile pe care Guvernul le pregateste pentru reducerea cheltuielilor cu angajatii statului. Cati oameni sunt, insa, angajati la stat? Acesta este intrebarea la care nici autoritatile nu stiu sa dea un raspuns concret.
Potrivit Institutului National de Statistica (INS), in luna februarie, in administratia publica si aparare, invatamant si sanatate erau putin peste un milion de salariati. Daca mai adaugam si angajatii din companiile de stat, numarul total al bugetarilor ajunge undeva la peste 1.362.000 de salariati.
Romania este printre tarile din Uniunea Europeana care are cei mai multi bugetari, raportat la totalul populatiei.
Desi in ultimele luni s-a vorbit despre reducerea masiva a numarului de salariati de la stat, potrivit autoritatilor, in ultimul an si jumatate, doar putin peste 36.000 au fost dati afara.
Astfel, de la aproape 1,4 milioane de bugetari, in decembrie 2009, Romania avea in februarie 2010 un numar de 1,36 milioane salariati in sectorul public. Adica unul din trei salariati era angajat la stat.
Cum stau insa celelalte state europene la capitolul angajati la stat? Sa luam, de exemplu, Bulgaria, tara cu care Romania este frecvent asemanata. La o populatie de trei ori mai mica decat cea a Romaniei, Bulgaria are de 16 ori mai putini angajati la stat.
Potrivit unei analize a Comisiei Europene (Administration and the civil service in the EU 27 member states), la o populatie de 7,7 milioane de persoane, tara vecina are doar putin peste 84.000 de bugetari.
Aceeasi situatie se regaseste si in Republica Ceha, care are putin peste 96.000 de angajati la stat, la o populatie la jumatate fata de cea a Romaniei, respectiv 10,3 milioane de persoane.
Grecia, tara europeana cea mai afectata de criza, care se afla in pragul falimentului, are 370.000 de bugetari si o populatie de peste 11 milioane de persoane. Adica la o populatie cat jumatate decat cea a Romaniei, Grecia are de aproape 4 ori mai putini angajati la stat.
In cazul marilor economii ale Europei, desi au cateva milioane de angajati la stat, la un calcul comparativ in raport cu populatia, rezulta ca au mai putini bugetari care deservesc un anumit numar de cetateni.
De exemplu, Germania, care are o populatie de peste patru ori mai mare decat cea a Romaniei, are un numar de angajati la stat de trei ori mai mare decat al celor din tara noastra.
Italia, cu o populatie de 59 de milioane de persoane are 3,4 milioane de angajati la stat, in timp ce in Franta, peste 5 milioane de bugetari deservesc peste 65 de milioane de cetateni.
Totodata, Marea Britanie, cu o populatie de trei ori mai numeroasa decat cea a Romaniei, are doar de doua ori mai multi angajati la stat decat Romania.
Analiza realizata la nivel european mai arata ca Polonia, de exemplu, are 120.000 de functionari publici care deservesc aproape 40 de milioane de cetateni, in timp ce Romania, la o populatie de 21,7 milioane de persoane, are in serviciu 170.000 de functionari.
Un studiu al firmei de consultanta A.T. Kearney arata ca, in 2008, in Romania erau 80 de angajati in sectorul public la mia de locuitori. Spre comparatie, in Italia erau 61, in Spania, 65, iar in Germania, 69. Cei mai multi bugetari la mia de locuitori, respectiv 182, se regaseau in Norvegia.
Potrivit INS, in luna februarie, in Romania erau 227.400 de angajati in administratia publica, aparare si asigurari sociale, 395.000, in invatamant si 383.400 de angajati in sanatate.
Pe acelasi subiect: