Prima victima a esecului miscarii sindicale: Dumitru Costin demisioneaza de la conducerea BNS
Dumitru Costin a anuntat, astazi, ca demisioneaza de la conducerea Blocului National Sindical (BNS) pentru ca protestele de ieri au fost un esec, iar masurile de austeritate nu au putut fi evitate. El a adaugat ca taierile de salarii si de pensii nu vor rezolva nimic si ca din toamna Guvernul va majora taxele si impozitele.
“Fac acest acest gest pentru ca cineva trebuie sa-si asume raspunderea. Este un esec faptul ca, in urma intregului calendar de actiuni de protest, organizate mai bine sau mai rau, nu s-a ajuns la stoparea acestor masuri, ci dimpotriva masurile se pun in aplicare”, a spus Costin.
Fostul lider BNS a mai spus ca masurile de austeritate luate acum de Guvern nu vor fi de ajuns si ca din toamna se vor majora impozitele si taxele.
Inainte de a-si anunta demisia, Costin a spus ca sindicalistii afiliati la Blocul National Sindical vor continua protestele, intr-o ultima incercare de a-l convinge pe presedintele Traian Basescu sa nu promulge legea prin care se taie salariile si pensiile.
Protestele de la Guvern se vor muta, astfel, la Palatul Cotroceni, in speranta ca presedintele nu va promulga legile pe care Executivul si-a asumat raspunderea.
Demers in reusita caruia nu cred, insa, nici macar sindicatele, avand in vedere ca presedintele a fost cel care a anuntat masurile de austeritate.
"Sansele ca Traian Basescu sa se intoarca din drum sunt minime, avand in vedere ca el a fost cel care a anuntat masurile de austeritate. Dar avem datoria sa mergem pana la capat in incercarea de a bloca taierea salarilor si a pensiilor", a spus Costin.
Dumitru Costin este lider activ al miscarii sindicale din Romania din anul 1990, din 1994 si pana in prezent fiind ales presedinte al BNS in mai multe mandate.
El a mai facut uz de "arma" demisiei in urma cu 10 ani, cand, in iunie 2000, anunta ca va demisiona de la conducerea BNS daca Ordonanta 58, privind limitarea salariilor in unitatile de stat cu pierderi, nu va fi modificata, scrie Mediafax.
O alta actiune notabila si inedita a sa s-a inregistrat in aprilie 2002, cand Blocul National Sindical a anuntat ca va depune la Curtea de Apel Bucuresti documentele necesare inceperii actiunii in instanta impotriva Fondului Monetar International (FMI).
Pe acelasi subiect: