Pasaport catre educatie aleasa. Scolile private au tot mai multi elevi, desi taxele ajung la mii de euro
Invatamantul privat din Romania a inceput anul scolar fara nicio amanare. Rezultatele foarte bune obtinute de absolventii acestor institutii la examenul de bacalaureat ii determina pe tot mai multi parinti sa-si inscrie copiii la particular. Un secret ar fi si programa care vine cu lectii practice si interactive, unele tinute in limbi straine, fata de cursurile inca plictisitoare, predate in scolile de stat.
Au fost emotii mari la scoala Lauder Reut, unde a avut loc festivitatea de deschidere al celui de-al 16 an scolar.
Parintii care au vrut sa-si inscrie copiii in acest colectiv au asteptat un an. A meritat, spun ei, pentru ca aici fetitele si baietii invata de mici engleza, iar cursurile impuse de programa scolara se fac in regim intensiv.
In plus, rezultatele pe care elevii de la Lauder Reut le-au obtinut de-a lungul timpului la examenele nationale si internationale aduc un plus de prestigiu scolii.
''La bacalaureat, copiii au reusit anul trecut o medie de 9,12, pe scoala. Am avut proiecte la business, la media si diplomatie si vedem ca de la un an la altul copiii isi dau interesul si stiu in ce domenii sa-si aleaga viitorul'', declara Tova Ben Nun.
Nici cei de la ''Little London'' nu se lasa mai prejos. Promoveaza respectul intre generatii si castiga elevi de la an la an, desi taxele nu sunt deloc mici. In curand, pe langa gradinita si scoala primara, copiii vor putea urma aici si liceul.
O programa interactiva la fel ca in strainatate au si cei peste 700 de elevi inscrisi la ''International School of Bucharest''.
Aproximativ 93.000 de elevi din intreaga tara invata acum in institutii private. Vorbim, evident, despre un total care inglobeaza atat gradinitele, cat si scolile.
Cifra e mare, daca ne gandim ca acum 5 ani erau mai putin de 50 de mii elevi. In paralel, a crescut exponential si numarul unitatilor autorizate de Ministerul Educatiei.
Iar cursurile intr-o astfel de institutie nu sunt deloc ieftine. Daca pentru gradinita, preturile pornesc de la 500 de euro pe luna, pentru liceu taxele ajung si la cateva mii de euro.
Intre timp, la stat, inceperea anului scolar s-a amanat, iar ministrul Educatiei sustine ca parintii sunt cei care au cerut ca scoala sa inceapa mai tarziu. Nu pot fi insa ignorate problemele nerezolvate din invatamantul de stat.
Inca exista catedre libere care ar trebui ocupate pana la sfarsitul saptamanii cu suplinitori, in lipsa cadrelor didactice titulare.
Un alt motiv de aminare e clasa pregatitoare. Chiar si la aceasta ora sunt unitati de invatamant in care nu exista inca mobilierul pentru copiii de 6 ani.
Ca nu mai vorbim de faptul ca luni Camera Deputatilor a si adoptat tacit initiativa unui ales de a elimina pur si simplu clasa zero. Decizia nu e definitiva, pentru ca urmeaza ca senatorii sa aiba ultimul cuvant.
Trecand peste toate aceste inconveniente, anul scolar va incepe oficial luni pe 17 septembrie.
Mai multe despre:
#scoli private#educatie
Pe acelasi subiect: