Este vorba in primul rand despre Serghei Taruta, apropiat al noului presedinte ucrainean Viktor Ianukovici, prorus. Taruta a cumparat uzina metalurgica Fortpres CUG din Cluj.
In perioada comunista, Fortpres CUG, din Cluj, detinut de stat avea 10.000 de angajati. In anii '90, a fost impartit in cinci unitati, dintre care una a fost cumparata de Taruta. Intre timp, centrul de productie a fost inchis si numai cinci angajati au ramas, pentru a-l pazi.
Victoria lui Viktor Ianukovici la alegerile din Ucraina ar putea marca o schimbare in afacerea metalurgica a lui Taruta. Presa ucraineana a speculat ca fabrica de la Cluj ar putea produce sine de tren pentru caile ferate din fosta republica sovietica.
Este, totodata, vorba si despre Oleg Deripaska (foto), unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri rusi. In Romania, el a cumparat o fabrica de aluminiu in Oradea, cu intentia de a construi piese pentru uzina sa de avioane din Rusia. In prezent, fabrica din Oradea este inchisa si de vanzare. Nu se stie cat a pierdut Deripaska in urma acestei afaceri.
Un alt magnat rus, Mihail Prohorov, care, potrivit topului de anul acesta al Forbes, este cel mai bogat rus, a cumparat complexul de procesare a aurului - Aurul - din Baia Mare. El vrea sa inceapa extractia de aur folosind cianurile. Ceea ce cel putin deocamdata este imposibil in Romania!
Alte doua companii sunt administrate de rusi prin intermediul unor societati inregistrate in Occident: Conares Trading, din Elvetia, care actioneaza pentru Igor Ziuzin, si Sinara Handel, din Germania, condusa de un grup de oameni de afaceri de origine fost-sovietica.
Fostii oligarhi sovietici au astfel controlul asupra celei mai importante parti din industria metalurgica din Romania. Pe langa partea in productia de otel, compania lui Ziuzin controleaza circa 80% din productia Romaniei de beton armat.
Afectat de criza economica si financiata, sectorul metalurgic stagneaza.
Alexandru Benea, expert in economie, considera ca principalul interes al oligarhilor rusi in industria metalurgica romana il reprezinta taxele relativ scazute la importul de minereuri metalifere, pentru a asigura livrarile catre cele 27 de state membre la uniunii.
Pe de alta parte, UE impune taxe mari la produsele finite, intr-un efort de a-si apara producatorii.
"Au cumparat ieftin fabrici si unitati industriale in Romania. Cei care au mine in Rusia sau Ucraina aduc minereul in Romania. Produsele semifinite sunt vandute apoi pe piata interna a UE, la preturi comparativ mici, in conditiile in care salariul muncitorilor romani este mult mai mic decat cel al muncitorilor din Luxemburg sau Marea Britanice. Este legal si este si o metoda foarte inteligenta de a profita de legislatia UE, stand in afara ei", a explicat Benea.