Micii investitori, interesati sa cumpere actiuni Electrica, la pret redus cu 5%. Oferta, cu suprasubscriere semnificativa
Bursa de la Bucuresti a inchis miercuri in urcare cu 0,6%, pe un rulaj limitat in cea de-a treia zi de desfasurare a ofertei publice initiale a Electrica, in cadrul careia micii investitori au suprasubscris deja semnificativ volumul de actiuni alocate lor, scrie Mediafax.
Indicele general al Bursei, BET-C, a urcat cu 0,66% miercuri, in timp ce indicele BET, al celor mai lichide 10 actiuni, a avansat cu 0,62%.
Lichiditatea a fost ceva mai buna decat in primele doua sedinte din aceasta saptamana, insa este redusa comparativ cu media zilnica a ultimei perioade, avand in vedere ca atentia investitorilor este indreptata predominant catre oferta Electrica.
Dupa cea de-a treia zi de desfasurare a ofertei Electrica, transa disponibila micilor investitori de retail este deja suprasubscrisa, existand un interes foarte ridicat mai ales pentru ordinele care beneficiaza de 5% discount.
Oferta publica initiala prin care statul vinde pe bursa 51% din actiunile Electrica a inceput luni si se va incheia pe 25 iunie, la preturi cuprinse intre 11 lei/titlu si 13,5 lei/titlu, compania vizand sa atraga minim 435 milioane euro.
Astfel, investitorii mici de retail au subscris pana in prezent un total de 15,784 milioane de actiuni, cu 27% peste volumul de 12,403 milioane de titluri disponibile in cadrul ofertei pe acest segment, potrivit brokerilor. Un numar de 6,522 milioane de actiuni au fost subscrise prin 7.481 ordine pentru pachetul minim garantat, de pana la 1.000 de actiuni, iar 9,262 milioane de titluri au facut obiectul a 1.759 ordine care beneficiaza de discountul de 5% acordat investitorilor mici de retail in primele cinci zile lucratoare din cadrul ofertei pentru subscrieri de peste 1.000 de actiuni. Garantarea celor maxim 1.000 de actiuni subscrise pe investitor se face in baza principiului primul venit - primul servit, in limita maxima de 10 milioane de actiuni din oferta publica.
Micii investitori de retail pot subscrie intre 250 si 20.000 de actiuni Electrica la pretul de 13,5 lei/actiune, in timp ce pentru investitorii mari de retail ordinul minim este de 10.000 de actiuni si nu exista plafon superior. In cazul subscrierilor cu discount, actiunile vor fi distribuite pro-rata la sfarsitul ofertei, in functie de volumele subscrise.
Un total de 7% din actiunile scoase la vanzare sunt destinate micilor investitori de retail, in timp ce investitorii mari de retail au la dispozitie 8% din pachet, echivalentul a 14,175 milioane de actiuni. Pana miercuri inclusiv au fost subscrise doar 2,113 milioane de actiuni din transa rezervata investitorilor mari de retail, prin 38 de ordine, cele mai mari subscrieri fiind pentru 400.000, respectiv 347.000 de actiuni.
Restul de 85% din actiunile scoase la vanzare sunt rezervate investitorilor institutionali. Rezultatele finale ale ofertei Electrica vor fi cunoscute la sfarsitul lunii iunie. Chiar si la pretul minim, listarea Electrica ar urma sa fie cea mai mare oferta publica derulata vreodata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Transa pentru investitorii retail poate fi suplimentata cu pana la 5%, de la 15% la 20% din titlurile scoase la vanzare.
Indicele BET-NG, al actiunilor din sectorul energiei, a inchis miercuri in urcare cu 0,51%, iar indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor FP, a avansat cu 0,14%.
Pe acelasi subiect: