Fondurile de pensii private au devenit cel mai mare investitor institutional de pe piata de capital locala. In ce companii sunt investiti banii de pensii ai romanilor
Bursa de Valori Bucuresti, BVB.
Fondurile de pensii private aveau detineri de peste 820 de milioane de euro in 35 de companii romanesti listate la BVB, inclusiv ), inclusiv companii strategice, de interes national, devenind astfel cel mai mare investitor institutional local de pe piata de capital.
Potrivit unui comunicat al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), suma a crescut de la 753 de milioane de euro, la finele anului trecut, si este de patru ori mai mare fata de sfarsitul anului 2012.
Fondurile de pensii private investesc aproximativ 20% din activele de aproape cinci miliarde de euro in actiuni listate, marea majoritate a acestora (circa 85%) fiind actiuni romanesti de la BVB si restul de 15% actiuni straine, pe diferite piete ale Uniunii Europene, noteaza Agerpres.
Fondul Proprietatea, Romgaz, Banca Transilvania, OMV Petrom, Electrica, Transgaz si Transelectrica sunt companiile in care fondurile de pensii private au investit cele mai mari sume pana in prezent, potrivit datelor centralizate de APAPR, pe baza unei analize a informatiilor publicate de administratori si ASF.
De altfel, aceste sapte actiuni sunt nelipsite din portofoliile tuturor celor 17 fonduri de pensii (sapte fonduri obligatorii - Pilonul II si zece fonduri facultative - Pilonul III). Topul detinerilor este completat de BRD, SIF-uri, Zentiva si BVB.
De la lansare si pana la finele primului trimestru din 2015, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obtinut un randament mediu anualizat de 11%, iar cele facultative (Pilonul III) de 8,1%.
Astfel, potrivit APAPR, interesul fondurilor de pensii private vizeaza in general sectoarele financiar, energetic si farmaceutic.
Fondurile de pensii private deservesc circa 6,5 milioane de salariati romani.
Pe acelasi subiect: