Dupa ce a dezamagit cu rezultatele din trimestrul II, Facebook s-a prabusit si pe bursa
Actiunile Facebook s-au depreciat cu 12% joi seara la New York dupa prezentarea raportului financiar pentru trimestrul al doilea, primul dupa listarea la bursa, care a relevat incetinirea cresterii veniturilor si scaderea marjelor de profit.
Veniturile companiei au crescut cu 32%, la 1,18 miliarde de dolari, usor peste media estimarilor analistilor. Numarul utilizatorilor activi lunar a avansat la 955 milioane, fata de putin peste 950 milioane, cifra anticipata de specialisti.
Cresterea veniturilor a fost insa estompata de majorarea cheltuielilor de marketing si vanzari, care au crescut de patru ori, la 392 milioane de dolari, reteaua de socializare raportand o pierdere neta de 157 milioane de dolari.
Facebook a precizat ca a inregistrat un profit ajustat pentru anumiti factori exceptionali echivalent cu 12 centi pe actiune. Marja de profit operational a fost de 43%, fata de 53% in trimestrul al doilea al anului trecut, noteaza Bloomberg, preluata de Mediafax.
Mark Zuckerberg, co-fondatorul si directorul general al companiei, si ceilalti membrii ai board-ului executiv s-au adresat analistilor pentru prima data dupa listarea Facebook, pe 18 mai. Managerii nu au prezentat estimari si nu au incercat sa dea asigurari investitorilor privind perspectivele de crestere ale companiei.
Actiunile Facebook au scazut cu 12% dupa prezentarea rezultatelor, in urma tranzactiilor futures realizate dupa inchiderea sedintei oficiale la New York. Titlurile au atins un minim de 23,75 dolari, cu 37% sub pretul de la listare, de 38 dolari. Facebook a inchis sedinta oficiala de joi in scadere cu 8,5%, la 26,85 dolari, cu 29% sub cotatia de la debut.