Bursele europene, in scadere puternica. Destinatia: cel mai abrupt declin saptamanal din noiembrie 2011
Temerile privind criza datoriilor de stat, antrenate de retrogradarea bancilor spaniole de catre Moody's si a ratingului Greciei de catre Fitch, au determinat bursele europene sa deschida vineri in scadere puternica.
Indicele IBEX 35 al bursei de la Madrid a coborat cu 2,2% in debut, la minimul ultimilor noua ani, dupa ce Moody's a coborat cu pana la trei trepte ratingurile a 16 banci spaniole.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante actiuni europene s-a retras cu 0,9% in primele minute de tranzactionare, a cincea zi consecutiva de declin.
Principalul indice al burselor europene a pierdut 4,9% in aceasta saptamana, cea mai puternica scadere din noiembrie.
Printre institutiile vizate se numara Santander si BBVA, cele mai mari banci din Spania, care au fost retrogradate cu cate trei niveluri. Fitch a coborat joi ratingul Greciei la "CCC", calificand drept "probabila" iesirea tarii din zona euro.