Atractia hipnotica a aurului. 5 motive pentru care metalul galben nu este cea mai buna investitie
Pe 23 aprilie, Reuters anunta ca monetaria americana a suspendat o parte din vanzarile de aur, ramanand cu stocul golit, din cauza cererii mari neasteptate. In urma apetitului crescut pentru pretiosul metal, revista americana Forbes a intocmit o lista cu lucrurile pe care cei care tranzactioneaza aur trebuie sa le cunoasca.
1. Aurul este in stransa legatura cu politica
Oamenii vorbesc despre cum bancile centrale vand si cumpara aur, ca si cum ar fi un eveniment important. Adevarata intrebare ar trebui sa fie de ce isi fac bancile rezerve de aur in primul rand.
Exista multe alte lucruri pe care bancile le pot stoca pentru a-si diversifica rezervele si multe dintre acestea nu au nevoie de seifuri extrasecurizate care costa anual 1% din valoarea continutului pe care il pastreaza.
Guvernele isi fac rezerve de aur pentru ca, in timp de razboi, aurul este “moneda” de schimb cel mai usor acceptata international. Asa au ajuns Statele Unite sa aiba cea mai mare cantitate din aurul din intreaga lume, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Cu toate astea, metalul pretios poate fi o sabie cu doua taisuri, din cauza fluctuatiilor sale. Si desi nu prea se scrie despre asta, evolutiile pozitive din economia lumii inseamna de fapt vesti proaste pentru pretul aurului.
2. Consumul de aur este de aproximativ 6.000 de tone, in timp ce productia nu depaseste 3.000
Diferenta dintre cerere si productie este cu adevarat impresionanta. Insa aurul nu este totusi un aliment. In medie, 700 de tone de aur sunt reciclate anual, asa ca e greu de spus cat anume din productia anuala este consumata, adica pierduta. Pentru ca este de fapt greu de afirmat ca aurul “se consuma”. Doar 300 de tone sunt folosite pentru a se fabrica diverse lucruri, in timp ce restul sunt puse la pastrare.
Valoarea de pe piata a aurului se ridica in prezent la 9 trilioane de dolari iar cantitatea fizica este mai mult decat suficienta pentru folosirea sa in industria electronica, dentara sau a bijuteriilor.
3. Oamenii sunt innebuniti dupa aur
Oamenii iubesc aurul, asa ca, dupa cum si istoria a demonstrat-o, o bula speculativa poate aparea in orice moment. Astfel de bule sunt o parte frecvent intalnita in peisajul nebunesc al acestei piete si faptul ca este una dintre cele mai vechi monede de schimb nu face decat sa mareasca si mai mult atractia din jurul sau.
Aurul este deci foarte sensibil la miscarile din piata, iar pretul sau poate exploda in orice moment. Este o investitie riscanta, care nu intotdeauna da randament.
4. Aurul se pozitioneaza impotriva dolarului
Aurul se vrea a fi un bun inamovibil. Este o cvasi-moneda, a carei valoare este afectata doar de productia anuala. Spre deosebire de bani, care nu au nici o valoare de sine statatoare, fiind doar un mijloc de schimb, aurul este pretuit prin exact ceea ce este si nu neaparat prin ceea ce se poate achizitiona cu el.
Totusi, ca bun de schimb, aurul este o imagine in oglinda a dolarului american. Acesta nu este neaparat un lucru bun, pentru ca, daca dintr-un motiv oarecare Japonia si Europa ar alege sa isi devalorizeze monedele fata de dolar, acesta s-ar aprecia, iar valoarea aurului ar scadea, ceea ce i-ar defavoriza pe cei care au rezerve mai mari din pretiosul metal. Cu toate astea, privind pe termen lung, valoarea nominala a aurului este in urcare.
5. Aurul nu e de mancare
Unii oameni cred ca aurul este singurul lucru care ii poate proteja de o criza majora. Ceea ce nu e neaparat adevarat. In timpuri cu adevarat grele, aurul isi pierde pretuirea. Pe vreme de razboi, oamenii renuntau la ceasurile de aur pentru tigari, sapun sau ciocolata. Aurul este bun pentru vremuri tulburi, dar nu pentru cele cu adevarat grele. In schimb, investitiile pe care le facem ar trebui sa fie diversificate. Argintul poate reprezenta o alternativa in acest sens.
Mai multe despre:
#pret aur#investitii
Pe acelasi subiect: