Varoufakis: Datoria Greciei nu e sustenabila si rambursarea datoriilor catre BCE ar trebui amanata
Datoria Greciei nu este sustenabila si rambursarea datoriilor catre Banca Centrala Europeana ar trebui amanata, a declarat joi ministrul grec de Finante, Yanis Varoufakis, transmit AFP si Reuters.
"In perioada iulie-august, Ministerul de Finante va trebui sa imprumute 6,7 miliarde de euro, intr-un fel sau altul, pentru a rambursa obligatiunile cumparate de BCE", a declarat Yanis Varoufakis.
"Din aceste obligatiuni au mai ramas titluri in valoare de aproximativ 27 de miliarde de euro, care ar trebui rambursate in urmatoarele luni sau ani. Este clar ca aceste bonduri ar trebui amanate in viitorul indepartat", a apreciat Varoufakis, potrivitn Agerpres.
Marti, Atena a rambursat o transa de 750 milioane de euro catre FMI, insa pentru a face plata a accesat un cont pentru situatii de urgenta detinut de Banca centrala a Greciei.
Anterior, Yanis Varoufakis a avertizat ca Grecia risca sa intre in criza de lichiditati in decurs de doua saptamani daca nu ajunge la un acord cu creditorii internationali care sa permita deblocarea unei noi transe din programul de ajutor.
In total, Grecia are de rambursat aproape 1 miliard de euro catre FMI in mai si aproape sapte miliarde de euro catre BCE pana in august si exista ingrijorari ca Guvernul de la Atena va rata aceste plati.