UE permite statelor membre să cheltuiască oricât este necesar pentru a-și salva economiile de COVID-19. OECD: "Este al treilea şi cel mai mare şoc economic, financiar şi social al secolului XXI”
Ursula von der Leyen
Preşedintele CE, Ursula von der Leyen, a anunţat vineri seara suspendarea regulilor privind disciplina bugetară în UE, o măsură inedită care va permite statelor membre să cheltuiască oricât va fi necesar pentru a lupta împotriva consecinţelor economice ale pandemiei de coronavirus.
"Am promis că vom face totul pentru a sprijini companiile europene în perioada crizei. Am făcut acest lucru. Ieri am pus în practică cele mai flexibile reguli privind ajutoarele de stat pentru a ajuta companiile. Astăzi am declanşat o clauză pentru a relaxa regulile bugetare. Aceasta înseamnă că guvernele naţionale vor putea să injecteze în economie atât cât va fi nevoie", a declarat Ursula von der Leyen într-unn mesaj video publicat pe contul său de Twitter.
Miniştrii de Finanţe din cele 27 de state membre UE trebuie să valideze această suspendare cu prilejul unei videoconferinţe care va fi organizată săptămâna următoare.
Concret, această clauză permite o derogare temporară de la Pactul de stabilitate şi creştere, care stabileşte regulile bugetare pentru statele care au adoptat moneda unică. Printre obligaţiile pe care statele membre nu vor mai trebui să le respecte se numără şi prevederea care cere ca deficitul public să rămână sub pragul de 3% din Produsul Intern Brut (PIB).
Bruxelles-ul a promis încă de săptămâna trecută o "flexibilitate maximă" în aplicarea prevederilor Pactului de stabilitate, în ideea de a da o gură de oxigen Italiei, ţară cu o situaţie financiară slăbită, însă aceasta a fost considerată insuficientă în faţa consecinţelor economice dezastruoase ale pandemiei de coronavirus.
OECD: "Este al treilea şi cel mai mare şoc economic, financiar şi social al secolului XXI”
Un efort economic "coordonat la nivel internaţional" trebuie să răspundă crizei epidemiei declanşate de noul coronavirus, a apreciat sâmbătă Angel Gurria, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
"Doar un efort important, credibil şi coordonat la nivel internaţional poate permite să se facă faţă urgenţei imediate a sănătăţii publice, amortizării şocului economic şi deschiderii căii de relansare", a afirmat el, citat într-un comunicat.
"Este vorba de al treilea şi cel mai mare şoc economic, financiar şi social al secolului XXI şi el necesită un efort mondial moderm asemănător Planului Marshall şi New Deal - combinate", a estimat secretarul general al OCDE. New Deal a vizat o serie de programe economice adoptate în Statele Unite între anii 1933 şi 1936.
Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, care grupează ţări dezvoltate, revizuise deja puternic în scădere previziunile sale de creştere pentru 2020.
"Pare din ce în ce mai probabil că vom asista la scăderi secvenţiale ale PIB-ului mondial şi ale PIB-urilor regionale în cursul trimestrului actual şi al celor următoare în 2020 şi va trebui să acţionăm acum pentru a evita o recesiune prelungită", a apreciat Angel Gurria.
El a lansat un apel la o acţiune politică în mai multe domenii, ca sănătatea (pentru a favoriza vaccinurile şi tratamentele) şi economia (încurajând cheltuielile pentru susţinerea sistemului medical, ajutorul acordat persoanelor şi întreprinderilor), precum şi la "atacarea tensiunilor comerciale".
Pe acelasi subiect: