Nu este nevoie sa mai spuneam ca, in general, o economie slaba este principalul declansator al protestelor de strada, care pot deveni violente si duc la pierderi de vieti omenesti, comenteaza Quartz.com.

Cu exemplul Ucrainei in fata si facand abstractie de influentele europene si rusesti care s-au intalnit la mijloc, un factor important declansator pentru evenimentele de la Kiev a fost si situatia economica.

De la prabusirea Uniunii Sovietice, produsul intern brut pe cap de locuitor in Ucraina a crescut, in medie, cu 1,7% anual, mai putin decat oricare alta tara din regiune.

Spre comparatie, in 1991, PIB-ul per capita in Ucraina reprezenta 90% din cel al Poloniei. Ambele tari iesite recent din umbra URSS-ului, aflate la inceputul reconstructiei si reorganizarii economice. Pana in 2004, cand Polonia a intrat in UE, PIB-ul per capita al Ucrainei ajunsese la doar 40% din cel al tarii vecine din vest. Iar prapastia s-a adancit incontinuu de atunci.

Potrivit datelor de la FMI, PIB-ul per capita al Poloniei a crescut de patru ori din 1992 si pana in 2013. Cel al Ucrainei a avansat cu doar 40%.

Nu este usor de explicat esecul economic al Ucrainiei, desi coruptia si managementul prost al finantelor tarii sunt cele mai importante elemente. Acum, protestatarii care au iesit in piata cer o apropiere mai mare de blocul comunitar condus de la Bruxelles, in speranta unui avans economic precum cel al Poloniei.

Apropierea de Bruxelles nu este, insa, o confirmare a faptului ca Ucraina si-ar reveni economic, iar Kievul ar trebui sa ia exemplul unei tari ca Belarus, care, desi se afla sub o dictatura in stilul celei sovietice si face parte din Uniunea Eurasiatica, formata si condusa de Rusia, este un stat care a stiut sa-si tripleze PIB-ul din 1991 si pana in prezent.

La mijlocul anilor '90, cele doua state foste sovietice aveau acelasi nivel al PIB-ului. Cu sau fara ajutorul Rusiei, Belarusul a avut o crestere economica anuala medie de 6,4%, in timp ce Kievul, ros de lupte interne pentru putere si condus de oameni politic corupti, nu a reusit decat sa-si tina poporul in saracie, singura speranta pentru un trai mai bun a celor 46 de milioane de ucraineni fiind acum Uniunea Europeana.