Trump ameninţă ca va impune tarife Beijingului, din cauza pandemiei. ”Se discută despre cât de puternic trebuie lovită China”
Xi Jinping si Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că acordul comercial cu China are acum o importanţă secundată în faţa pandemiei de coronavirus şi a ameninţat că că va impune noi tarife Beijingului.
Înăsprirea retoricii lui Trump împotriva Chinei reflectă frustrarea tot mai mare faţă de Beijing în legătură cu pandemia care a costat zeci de mii de vieţi numai în Statele Unite şi a provocat o contracţie economică puternică, punându-i în pericol şansele de realegere în noiembrie.
Doi oficiali americani au spus că sunt discutate o serie de opţiuni împotriva Chinei, dar au avertizat că eforturile sunt în fază incipientă. Recomandările nu au ajuns la nivelul echipei de securitate naţională sau la preşedinte, a spus unul dintre oficiali.
”Are loc o discuţie referitoare la cât de puternic trebuie lovită China şi cum să fie calibrate măsurile”, a spus una dintre surse, scrie News.ro. Washingtonul are o marjă de manevră redusă în relaţiile cu Beijingul pentru că importă de acolo echipamente de protecţie personală, existând îngrijorări ca ar putea fi afectat acordul comercial.
Trump a afirmat însă în mod clar că îngrijorările sale legate de rolul Chinei în originea şi răspândirea coronavirusului au prioritate în raport cu eforturile de a dezvolta acordul comercial iniţial cu Beijingul, care domină de mult timp relaţiile sale cu a doua mare economie a lumii.
”Am semnat un acord comercial care prevede că ei trebuie să cumpere şi au cumpărat mult, de fapt. Dar acest lucru trece acum pe plan secund, faţă de ceea ce s-a întâmplat cu virusul. Situaţia cu virusul este inacceptabilă”, a spus Trump reporterilor.
Două persoane apropiate situaţiei, citate de publicaţia Washington Post, au spus joi că unii oficiali au discutat ideea anulării unei părţi din datoria SUA deţinută de China, ca mijloc de a lovi Beijingul pentru deficienţele în gestionarea pandemiei de COVID-19.
Principalul consilier economic al lui Trump, Larry Kudlow, a negat informaţia. ”Încrederea şi valoarea obligaţiilor financiare ale Statelor Unite sunt sfinte. Punct”, a declarat Kudlow.
Întrebat dacă va lua în considerare oprirea plăţii obligaţiilor financiare ale Statelor Unite, ca mijloc de penalizare a Beijingului, Trump a spus: ”Ei bine, pot să o fac altfel. Pot face acelaşi lucru, chiar pentru mai mulţi bani, doar prin aplicarea de tarife. Aşa că nu trebuie să fac asta”.
Pentru a încheia un război comercial dăunător, Trump a semnat în ianuarie o primă fază a unui acord comercial cu China, care a redus o parte dintre tarifele aplicate produselor chinezeşti, în schimbul angajamentelor Chinei de a cumpăra mai multe produse agricole, energie şi bunuri manufacturate americane şi de a răspunde plângerilor SUA referitoare la practicile legate de drepturile de proprietate intelectuală. Au fost menţinute însă tarife de 25% pentru importuri din China în valoare de circa 370 de miliarde de dolari pe an.
Două surse apropiate situaţiei au afirmat că între alte idei analizate ca măsuri de retorsiune împotriva Chinei se află noi sancţiuni, noi restricţii comerciale non-tarifare şi un posibil efort de ridicare a imunităţii suverane a Chinei. Ridicarea acestei imunităţi ar putea permite guvernului SUA şi cetăţenilor americani să dea în judecată Beijingul în tribunale americane, pentru obţinerea de despăgubiri.
Opţiunile sunt discutate, deocamdată neoficial, între agenţiile guvernamentale, între care Departamentul de Stat, Consiliul de Securitate al Casei Albe, Departamentul Trezoreriei şi Pentagon, a spus două dintre surse.
Pe acelasi subiect: