Theresa May anunță o ieșire “lină și odonată” din UE: “Vom prelua din nou controlul asupra frontierelor noastre, banilor noştri şi legilor noastre"
Theresa May
Premierul britanic Theresa May şi-a apărat luni în parlament compromisul obţinut cu Bruxellesul privind condiţiile legate de Brexit, precizând că acesta va permite o ieşire "lină şi ordonată" din UE, transmite AFP, preluată de Agerpes.
"Vom părăsi (Uniunea Europeană), însă o vom face lin şi ordonat, stabilind un nou parteneriat strâns şi special cu prietenii noştri, preluând înapoi controlul asupra frontierelor noastre, banilor noştri şi legilor noastre", a declarat şefa guvernului conservator în Camera Comunelor, prezentând acordul încheiat vineri la Bruxelles.
Comisia Europeană şi Marea Britanie au ajuns vineri la un acord privind punerea în aplicare a Brexit-ului, după luni de negocieri tensionate, deschizând calea pentru discuţiile comerciale pentru perioada de după ieşirea Londrei din blocul comunitar.
"Bineînţeles, nimic nu este încheiat atât timp cât nu este încheiat totul", a declarat Theresa May, adăugând că următoarele discuţii "nu vor fi uşoare". "Însă cred că, în prezent, există optimism în negocieri", a afirmat ea.
"Este o veste bună pentru persoanele care au votat în favoarea ieşirii din UE şi care se temeau de un blocaj (...), dar şi pentru persoanele care au votat pentru rămânerea (în UE) şi care se temeau de un naufragiu", a mai spus premierul.
Theresa May speră că acest compromis va fi validat de şefii de stat şi de guvern din UE la summitul de la 14 şi 15 decembrie, pentru a se putea concentra pe construirea "de noi relaţii economice şi de securitate ambiţioase".
Înainte de discursul din Camera Comunelor, Theresa May a avut luni dimineaţă o reuniune cu cabinetul său, care continuă să fie divizat în privinţa Brexit-ului, între susţinătorii menţinerii unor legături strânse cu UE şi cei care vor o ruptură clară faţă de regulile europene, şi în contextul în care compromisul a fost perceput de unii ca începutul unui Brexit moderat.
Acordul încheiat vizează factura pe care Marea Britanie trebuie să o plătească pentru a-şi încheia socotelile faţă de UE, menţinerea drepturilor cetăţenilor statelor UE aflaţi în Marea Britanie şi a britanicilor în ţările UE, precum şi garantarea unei frontiere deschise între Irlanda şi Irlanda de Nord.
Pe acelasi subiect: