Țara cu peste 260 mil. locuitori care trebuie să-și mute capitala, pentru că este prea aglomerată și se scufundă. Ce oraș este favorit
Jakarta, Indonezia, trafic
Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a declarat că guvernul său este hotărât în legătură cu intenţia de a muta capitala ţării de la Jakarta, oraş care se scufundă şi care este sufocat de trafic.
Joko a spus că a efectuat o vizită pe partea indoneziană a Insulei Borneo pentru a inspecta un potenţial loc pentru noua capital, scrie Agerpres.
"Guvernul este hotărât în privinţa relocării capitalei ţării", a scris Joko pe contul său oficial de Twitter.
"Începând de anul trecut, Agenţia Naţională pentru Dezvoltare a efectuat un studiu asupra aspectelor economice, socio-politice şi de mediu ale planului", a spus el.
Joko a mai spus că există trei potenţiale locuri care ar putea fi folosite pentru a dezvolta noua capitală, dar nu a detaliat.
Oraşul Palangkaraya din Borneo este favorit să devină viitoarea capitală, experţii considerând că, spre deosebire de alte părţi din Indonezia, este ferit de cutremure şi de erupţii vulcanice.
Ministrul Dezvoltării, Bambang Brodjonegoro, a declarat săptămâna trecută că o astfel de mutare ar putea dura până la 10 ani şi ar putea costa până la 33 de miliarde de dolari.
Guvernul a invocat ca motive principale ale mutării blocajele în trafic, inundaţiile frecvente şi scufundarea rapidă a terenului.
Aproximativ 40% din suprafaţa Jakartei, o metropolă cu 10 milioane de locuitori, este acum sub nivelul mării.
Zona metropolitană extinsă, care include şi oraşele satelit ale capitalei, ajunge la o populaţie de 30 de milioane de locuitori.
Conform guvernului, pierderile economice cauzate de blocajele în trafic sunt estimate la şapte miliarde de dolari anual.
Jakarta este și metropola care se scufundă cel mai rapid din lume. Orașul stă pe un teren mlăștinos, scăldat de apele Mării Java, este străbătut de nu mai puțin de 13 râuri, iar cercetătorii susțin că metropola ar putea fi în totalitate sub ape până în 2050.
Jakarta este tot mai des inundată în ultima perioadă, iar experții se tem că ce e mai rău abia urmează. Dar nu este vorba numai de inundațiile care îneacă din ce în ce mai des pământul, ci de faptul că orașul dispare sub apă, la propriu.
“Posibilitatea ca Jakarta să se scufunde nu este o glumă. Dacă analizăm măsurătorile făcute până acum și viteza cu care apa înaintează spre uscat, până în 2050, 95% din nordul orașului va fi scufundat”, spune Heri Andreas, care a studiat miscările pământului în ultimii 20 de ani, la Institutul de Tehnologie din Bandung.
Inevitabilul deja a început: nodul Jakartei s-a scufundat cu 2,5 centimetri în 10 ani și continuă să se scufunde chiar și cu 25 de centrimetri în unele zone, ceea ce reprezintă mai mult decât dublu față de media la nivel mondial pentru orașele de coastă.
Analizele experților arată că Jakarta se scufundă, în medie, cu 15 centrimetri anual, iar aproape jumătate din oraș se află deja sub nivelul mării.
Pe acelasi subiect: