SUA elimină, de vineri, scutirea privind taxele vamale la importurile de oțel și aluminiu din UE, Canada și Mexic. CE anunță “contramăsuri”, Mexicul amenință cu “represalii”
Expoturi, importuri, comert
SUA vor aplica taxe vamale pe importurile de oţel şi aluminiu provenite din Uniunea Europeană, precum şi din Mexic şi Canada, începând de vineri, a anunțat secretarul american al Comerţului, Wilbur Ross.
Statele Unite au decis, astfel, să nu mai prelungească scutirea temporară acordată Uniunii Europene care a expirat joi.
Prin urmare, importurile de oţel provenite din ţările blocului comunitar vor fi taxate în SUA cu 25%, iar cele de aluminiu cu 10%.
În replica, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat că Uniunea Europeană “va anunţa contramăsuri”.
“Este o zi proastă pentru comerţ. Uniunea Europeană nu poate rămâne fără reacţie (...) Ce pot face ei (SUA), noi suntem capabili să facem exact acelaşi lucru”, a declarat Juncker, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
“Statele Unite nu ne-au lăsat altă alegere decât să aducem acest conflict în faţa OMC şi să impunem taxe vamale suplimentare unui număr de produse provenite din SUA”, a adăugat Juncker, citat într-un comunicat al Comisiei.
Acesta precizează că procedura în faţa OMC, care poate dura ani, va fi lansată vineri, 1 iunie.
Juncker: “Este o zi proastă pentru comerţ”
La rândul său, comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malstrom, a menţionat, în acelaşi comunicat, că “noi (UE) am făcut tot ceea ce am putut pentru a evita aceasta”, precizând că a discutat în numeroase ocazii în ultimele luni cu secretarul american al comerţului, Wilbur Ross.
Într-o conferinţă de presă prin telefon de la Paris, unde se află pentru o reuniune a OCDE, Wilbur Ross a declarat că SUA nu au vrut să acorde celor 28 de statele membre ale UE “o exceptare permanentă şi necondiţionată asupra taxelor vamale”.
“Am avut discuţii cu Comisia Europeană şi, chiar dacă am făcut progrese, ele nu au ajuns până în punctul în care ar fi justificat fie prelungirea scutirii temporare, fie acordarea unei exceptări permanente”, a afirmat Ross.
El a minimalizat riscurile unor represalii din partea ţărilor respective, precizând că există 'un potenţial de discuţii' cu UE. “Cum nu ştim care va fi reacţia lor la ideea de a continua discuţiile, este puţin prematur să ştim care vor fi subiectele acestor negocieri”, a adăugat Ross.
Aceeaşi măsură intră în vigoare și pentru Mexic şi Canada, partenerii SUA în cadrul NAFTA, acord aflat în renegociere. Wilbur Ross a afirmat că negocierile legate de NAFTA “durează mai mult timp decât se spera”. “Nu mai există o dată precisă pentru închiderea negocierilor, aşadar (aceste ţări) au fost adăugate pe lista celor care vor plăti tarife”, a explicat responsabilul american.
Mexicul și Canada au anunțat contramăsuri
Guvernul mexican a anunţat deja represalii comerciale împotriva taxelor vamale anunţate de SUA.
"Mexicul va impune măsuri echivalente pe diverse produse", printre care anumite oţeluri, fructe şi brânzeturi, a anunţat într-un comunicat Ministerul Economiei, şi acestea "vor fi în vigoare atâta timp cât guvernul american nu va elimina taxele impuse".
Ministrul de externe mexican Luis Videgaray a adăugat pe Twitter că "Mexicul condamnă categoric măsurile protecţioniste" ale SUA.
Preşedintele Enrique Pena Nieto şi prim-ministrul canadian Justin Trudeau, care au discutat joi la telefon, "au deplâns şi şi-au exprimat refuzul faţă de recenta decizie a SUA", potrivit unui comunicat al guvernului mexican.
Mexicul este principalul cumpărător de aluminiu american şi al doilea cumpărător de oţel american, a reamintit guvernul mexican.
Canada a anunţat, de asemenea, că va impune taxe de 16,6 miliarde de dolari canadieni (12,8 miliarde de dolari americani) pe produse americane în replică la cele aplicate de SUA.
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că taxele vamale americane confirmate în cursul zilei sunt "total inacceptabile".
"Aceste tarife sunt un afront la parteneriatul de securitate existent de multă vreme între Canada şi SUA şi, în special, un afront faţă de miile de canadieni care au luptat şi au murit alături de fraţii lor de arme", a adăugat el, observând că SUA şi-au justificat decizia prin dorinţa de a-şi proteja "securitatea naţională".
Taxele vamale canadiene, care sunt proporţionale cu cele americane, potrivit ministrului canadian de externe Chrystia Freeland, vor viza importurile de oţel şi aluminiu, dar şi de bunuri de consum din SUA.
În paralel, Ottawa intenţionează să conteste decizia americană în cadrul acordului de liber-schimb nord-american şi la Organizaţia Mondială a Comerţului, a afirmat Trudeau.
Pe acelasi subiect: