Starbucks vrea sa vanda cafea in tara care a inventat cappuccino. Americanii intra pe piata din Italia cu o cafenea in centrul orasului Milano
Starbucks
Starbucks va intra pe piata din Italia dupa 35 de ani de cand directorul general Howard Schultz a luat aceasta decizie, cu o cafenea pe care o va deschide intr-un vechi oficiu postal din centrul orasului Milano, relateaza Bloomberg, preluat de News.ro.
Inaugurarea spatiului de 2.300 de metri patrati va avea loc spre sfarsitul anului 2018, un an mai tarziu decat a planificat initial compania.
Pe langa cafea, magazinul va oferi produse italiene de patiserie Rocco Princi si bauturi alcoolice.
”Din punct de vedere strategic, Italia nu este cea mai mare piata din lume. Dar este cea mai importanta piata pentru mine personal si pentru companie. De ce? Pentru ca italienii au fost maestrii cafelei cu mult inaintea Starbucks”, a explicat Schultz la televiziunea Bloomberg.
Dupa inaugurarea cafenelei din Milano, partenerul italian al Starbucks, Percassi, va deschide alte cateva unitati in oras. Compania intentioneaza totodata sa se extinda in alte orase din Italia.
Intrebat cate cafenele intentioneaza sa deschida in Italia, Schultz a spus intr-un briefing de presa separat ca de obicei Starbucks deschide in primul an 10-12 magazine.
Schultz, care va demisiona din functia de CEO in aprilie, vrea sa se concentreze pe dezvoltarea lantului de cafenele de tipul Roastery, care sunt cafenele Starbucks mai mari, care ofera clientilor cafea premium si mostre de produse. Functia de director general va fi preluata de directorul operational Kevin Johnson.
Starbucks a deschis prima cafenea Roastery in Seattle, in 2014. La Milano va fi deschisa prima cafenea Starbucks Roastery din Europa si a cincea din lume.
Starbucks a anuntat la o intalnire recenta cu investitorii ca intentioneaza sa deschida 20-30 de cafenele Roastery in intreaga lume.
Pe acelasi subiect: