Snake, puternicul virus informatic care a contaminat calculatoarele in Ucraina - raport. FT: S-a infiltrat in special in sisteme informatice ale Guvernului de la Kiev si in importante organizatii din tara
Un virus informatic foarte puternic a infiltrat calculatoarele in Ucraina, unde au fost inregistrate 22 de cazuri din 2013, anul in care a inceput criza politica din aceasta tara, potrivit unui raport al organismului BAE Systems, specializat in spionaj cibernetic, relateaza AFP.
Virusul respectiv, denumit Snake, este "una dintre amenintarile cele mai sofisticate si mai persistente pe care le-am analizat", explica BAE Systems intr-un raport publicat vineri la Londra.
Aparut in 2006, acest virus pare sa fi fost raspandit mai agresiv din 2013, potrivit aceleiasi surse: din 56 de cazuri repertorizate din 2010 in lumea intreaga, 44 au fost inregistrate anul trecut. Ucraina este principala tinta, cu 22 de cazuri de la inceputul lui 2013, dintre care 14 constatate de la inceputul lui 2014, in timp ce criza politica din Ucraina s-a accelerat dupa inlaturarea de la putere a presedintelui prorus Viktor Ianukovici, la sfarsitul lui februarie.
Operatorii acestui virus actioneaza in cursul saptamanii si in principal dupa un fus orar corespunzator Moscovei, constata BAE Systems. Gratie Snake, ei pot "avea acces la toate sistemele informatice pe care le-au infiltrat", adauga raportul acestui organism. "Capacitatea (acestui virus) de a hiberna, ramanand inactiv timp de mai multe zile, ii face activitatea extrem de complexa" .
Potrivit Financial Times, virusul s-a infiltrat in special in sisteme informatice ale Guvernului de la Kiev si in importante organizatii ucrainene.
"Ucraina este tara cel mai afectata" de virus, a declarat directorul general al BAE Systems, Dave Garfield, citat de cotidianul financiar. "Cei care au creat (acest virus) sunt profesionisti". Potrivit expertilor, Snake este comparabil cu virusul informatic Stuxnet, care a atacat in 2010 programul nuclear iranian si a fost atribuit de catre Teheran unui atac israeliano-american.