Se repeta scenariul de la Bucuresti. FMI, UE si BCE cer Greciei sa scada pensiile si salariile cu 25%
Delegatia formata din reprezentanti ai FMI, UE si Bancii Centrale Europene aflata la Atena pentru discutii privind un nou pachet de finantare destinat statului elen a cerut autoritatilor schimbari radicale in ceea ce priveste legislatia, care ar conduce la scaderea pensiilor si salariilor cu 25%.
Reprezentantii celor trei institutii, denumite si "troika", care supravegheaza respectarea de catre Grecia a angajamentelor de reforma asumate in schimbul imprumuturilor externe, au transmis ministrilor Finantelor si Muncii ca piata muncii trebuie reformata radical, iar salariile si pensiile taiate cu un sfert, potrivit agentiei Athens News, scrie Mediafax.
Cererea a fost transmisa oficialilor eleni la o intalnire joi seara intre inspectori, condusi de reprezentantul FMI Poul Thomson, si ministrii Finantelor, Evangelos Venizelos, si cel al Muncii, Yiorgos Koutroumanis.
Premierul Greciei, Lucas Papademos, si liderii partidelor din coalitia de guvernare vor fi informati asupra rezultatului intalnirii, inaintea unei decizii finale a guvernului.
Inspectorii FMI, UE si BCE negociaza in Grecia noi reforme economice, in cadrul pachetelor de imprumuturi externe aprobate de creditorii externi pentru statul elen. Primul pachet de finantare, de 110 miliarde de euro, a fost aprobat in 2010, pentru a ajuta Grecia sa evite intrarea in faliment. Un al doilea pachet financiar, de 130 miliarde de euro, ar trebui sa intre in vigoare anul acesta, odata cu incheierea primului.
In iulie 2010, si Guvernul de la Bucuresti a redus salariile din sectorul public cu 25%, a crescut TVA de la 19% la 24% si a taiat cu 15% majoritatea ajutoarelor sociale, pentru a reduce deficitul bugetar in conformitate cu acordurile semnate cu FMI si Comisia Europeana.
Mai multe despre:
#falimentul Greciei#criza datoriilor din zona euro#imprumut FMI#taierea salariilor
Pe acelasi subiect: