Sanctiuni record pentru JPMorgan, cea mai mare banca americana, pentru practici care au dus la declansarea crizei din 2008
Banca americana JPMorgan Chase este aproape de un acord cu autoritatile din SUA, urmand sa plateasca daune si amenzi record, in valoare totala de 13 miliarde de dolari, pentru stingerea anchetelor civile privind practicile pe piata creditelor ipotecare din perioada premergatoare crizei financiare.
JPMorgan Chase, cea mai mare banca din SUA dupa active, a ajuns la o intelegere preliminara de 13 miliarde de dolari cu Departamentul Justitiei de la Wahsington, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax. Acordul reprezinta cea mai mare sanctiune impusa de guvernul american impotriva unei companii din sectorul financiar.
In septembrie, surse apropiate discutiilor afirmau ca sanctiunile urmau sa se ridice la 11 miliarde de dolari, ceea ce sugereaza ca autoritatile au castigat teren in urma negocierilor din ultimele saptamani.
La insistentele procurorului general al SUA, Eric Holder, acordul nu va proteja banca de eventuale acuzatii de natura penala, a declarat pentru Bloomberg o sursa apropiata discutiilor.
"Nu este bine ca nu au obtinut imunitate fata de o actiune penala. Ceea ce se cauta printr-o intelegere de asemenea magnitudine este siguranta fata de lucruri de acest gen, fata de urmarirea penala a unei companii. Piata vrea siguranta", comenteaza pentru Bloomberg un analist financiar american.
Directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, a discutat intelegerea vineri seara intr-o intalnire cu procurorul general. Acordul prevede despagubiri de 4 miliarde de dolari catre clienti/investitori si sanctiuni de 9 miliarde de dolari sub forma de amenzi si "alte plati", potrivit unei alte surse.
Acordul de 13 miliarde de dolari se refera la acuzatii de fals in declaratii si omiterea unor aspecte importante legate de vanzarea unor obligatiuni in valoare totala de 33 miliarde de dolari, bazate pe pachete de credite ipotecare, in perioada 2005-2007, catre Fannie Mae si Freddie Mac, cooperativele de creditare ipotecara controlate de guvernul SUA. Cele doua institutii financiare au avut nevoie de ajutoare de stat in valoare totala de 187,5 miliarde de dolari pentru a supravietui prabusirii pietei creditelor ipotecare.
Dimon incearca astfel sa scoata JPMorgan Chase din atentia autoritatilor, dupa ce cheltuielile juridice si provizioanele alocate in acest scop au generat primul trimestru pe pierdere inregistrat de banca in mandatul sau de CEO, care a inceput in 2005.
Banca a anuntat recent ca a alocat 7,2 miliarde de dolari petnru cheltuieli legate de litigiile cu autoritatile de reglementare. Astfel, JPMorgan a inregistrat in trimestrul al treilea pierderi de 380 milioane de dolari. Banca a cheltuit incepand din 2010 suma de 8 miliarde de dolari din rezervele de 28 miliarde de dolari puse deoparte in urma cu trei ani pentru acoperirea costurilor rezultate din litigii.
JPMorgan a acceptat in luna septembrie plata a 920 de milioane de dolari pentru inchiderea investigatiilor din SUA si Marea Britanie legate de incidentul "Balena de la Londra" din primavara anului trecut, care a cauzat pierderi estimate la peste 6 miliarde de dolari. Acuzatiile s-au referit la deficiente in ceea ce priveste controalele interne si supravegherea traderilor. Suma a fost suplimentata ulterior cu 100 milioane de dolari, printr-un acord cu o ultima agentie de reglementare din SUA care nu a participat la intelegerea initiala.
UBS, cea mai mare banca elvetiana, a acceptat in septembrie plata unor sanctiuni de 885 milioane de dolari pentru incheierea unei investigatii privind practicile bancii pe piata creditelor ipotecare din SUA in perioada premergatoare crizei.
Citigroup si divizia GE Capital a General Electric au incheiat intelegeri similare, insa sumele platite de cele doua banci nu au fost facute publice.
Cele mai mari 6 banci din SUA dupa active, printre care JPMorgan si Bank of America, au acumulat incepand de la criza financiara din 2008 costuri de peste 100 miliarde de dolari pentru acoperirea litigiilor cu autoritatile, clientii si investitorii. Cifra depaseste dividendele platite de cele 6 banci actionarilor in ultimii 5 ani.
Pe acelasi subiect: